Este vremea vacanțelor, a călătoriilor iar dacă doriți să alegeți alte destinații în afara granițelor noastre este bine să vă pregătiți din timp actele necesare.
Dacă în țările membre UE putem călătorii doar cu actul de identitate, pentru destinațiile din afara spațiului european avem nevoie de pașaport.
Obținerea documentului în anul 2022 nu mai este atât de complicată cum era în anii anteriori. Totul se poate rezolva foarte repede dacă pregătești actele necesare din timp. Pe deasupra mai există și opțiunea de programare online, modalitate care te face să eviți timpul pierdut așteptând la coadă
Actele necesare pentru pașaport sunt următoarele:
– carte de identitate în original
– documentul/chitanța care dovedește plata taxei pentru pașaport
– paşaport anterior, în cazul în care acesta există
Pașaport copii
În cazul în care aveți copii iar aceștia nu au încă vârsta de14 ani este bine de știut care sunt actele necesare pentru eliberarea pașaportului simplu electronic sau a celui simplu temporar.
Acesea sunt:
– certificatul de naştere al copilului, în original;
– actele de identitate ale părinţilor sau al unuia dintre părinţi, al reprezentantului legal sau, după caz, al persoanei împuternicite. Esențial – actele vor fi în prezentate în original.
– dovada plății taxelor pentru paşaport, completate pe numele minorului
– paşaportul anterior al minorului, dacă acesta există
Trebuie menționat faptul că în situaţia în care cererea pentru eliberarea paşaportului simplu electronic este formulată de un singur părinte, aceasta trebuie însoţită și de o procură de împuternicire din partea celuilalt părinte sau alte acte, după caz.
Taxe pașaport
În privința taxelor pentru pașaport, acestea pot varia în funcție de tipul documentului, dar și de vârstă.
Taxele pentru pașaport se poate achita:
– la casieriile unităţilor CEC Bank
– la staţiile de plată Selfpay ale CEC Bank
– online pe Ghiseul.ro.
Diferență între cele două tipuri de pașapoarte
Pentru a obține documentul de călătorie, este important de știut că sunt două tipuri:
– pașaportul simplu electronic: acesta având o valabilitate de 10 ani în cazul persoanelor cu vârsta de peste 18 ani, 5 ani pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 12 și 18 ani și 3 ani pentru copiii cu vârsta de până în 12 ani.
– pașaport simplu temporar cu o valabilitate de 12 luni.
În cazul în care nu vrei să stai ore în șir la cozi poți depune actele pentru pașaport rapid prin programare online pe https://www.epasapoarte.ro/
Persoanele care depun actele pentru pașaport pot verifica stadiul cererii lohttps://www.epasapoarte.ro/r la adresa https://epasapoarte.ro/verifica/
În cât timp se eliberează pașaportul
Cererile pentru eliberarea pașaportului vor fi soluţionate de autorităţile competente iar termenele diferă:
– în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice depuse în ţară, acestea vor fi eliberate în 15 zile lucrătoare,
– în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice depuse în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în statele membre ale Uniunii Europene, termenul va fi de 45 de zile lucrătoare,
– în cazul cererilor privind eliberarea paşapoartelor simple electronice depuse în străinătate, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din state terţe în raport cu Uniunea Europeană, termenul este de 60 de zile lucrătoare.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: