INFORMAȚII NOI
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Șoferul autoturismului a reușit să iasă cu rapiditate din mașină, înainte ca flăcările să ajungă în habitaclu.
Pompierii s-au luptat cu flăcările, zeci de minute, însă focul a distrus mașina în întregime.
Incendiul a distrus întreg autoturismul, iar cauza pobabilă a izbucnirii a fost efectul termic al curentului electric produs la nivelul unui conductor electric defect, cu izolația deteriorată sau neizolat corespunzător, transmit reprezentanții ISU Argeș.
Știre inițială
Un apel la 112, anunța, joi dimineață, izbucnirea unui incendiu la un autoturism. Evenimentul are loc în localitatea Morărești, Linești, pe DN 7.
La fața locului se deplasează pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție și un echipaj SMURD.
Potrivit primelor informații, se pare că autoturismul a luat foc în mers și există pericol de explozie.
Traficul este blocat pe DN 7 Pitești-Râmnicu Vâlcea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Renault a fost dat în judecată pentru un motor folosit și de Dacia