Vicepreședintele Forța Dreptei, deputatul Adrian Miuțescu a declarat că s-a abținut de la votul proiectului de lege privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie- ”așa-zisa taxă de solidaritate”.
”Împreună cu colegii deputați din Forța Dreptei, m-am abținut azi de la votul proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţã a Guvernului nr.186/2022, privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie- așa-zisa taxă de solidaritate.
De câteva săptămâni, în societatea românească, există o dezbatere pe această ordonanță. Cei care au formulat-o ori sunt incompetenți, ori au premeditat-o, încât să pierdem sute de milioane de euro la bugetul statului.
Azi, într-o ședință comună a comisiilor, ordonanța a fost coafată prin amendamente. Această modalitate de lucru în comisii, pe fugă, nu face decât să aducă neclaritate și noi, cei din Forța Dreptei, nu putem fi de acord cu ea. Motiv pentru care ne-am abținut la vot”, a scris deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședintele Forța Dreptei, poe pagina acestuia de Facebook.
Puteți asculta aici discursul deputatului Adrian Miuțescu.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Noile sporuri pentru personalul ANI, sesizate la CCR de Forța Dreptei și USR