Adrian Miuțescu: „Soluţia nu este introducerea de noi taxe şi creșterea impozitelor, ci îmbunătățirea colectării”.

de | 19.05.2022 12:37 | Județean, Politic, Știri

 

Coaliția PSD-PNL le pregătește românilor alte surprize neplăcute, după ce i-a lăsat mai săraci cu 14%, din cauza inflației. Astfel, cei de la PSD vor să renunţe la cota unică şi să majoreze taxele şi impozitele, măsura urmând să îi demotiveze tocmai pe aceia care aduc plusvaloare în economie.

Introducerea cotei unice de impozitare s-a făcut în perioada guvernării liberale (2005-2008), deși aproape toți din zona de stânga prevesteau o apocalipsă bugetară. Totuși, chiar din primul an încasările la buget din impozitul pe venit au crescut odată cu introducerea cotei unice.

Deputatul argeșean Forța Dreptei, Adrian Miuțescu, consideră că soluţia nu este introducerea de noi taxe şi creșterea impozitelor, ci îmbunătățirea colectării. În condițiile creșterii dramatice a prețurilor la energie electrică, gaz, carburanți și alte produse, în mod normal colectarea TVA-ului ar fi trebuit să fie de peste 100%. Cu toatea astea, Guvernul nu și-au atins obiectivul de venituri din TVA.

 

Noi, cei de la Forța Dreptei considerăm că reducerea cheltuielilor statului şi o reducere a cotei generale de TVA şi a taxelor la principalele produse care provoacă inflaţie, la energie şi carburanţi, pot salva puterea de cumpărare a românilor.

De asemenea, cerem PNL să nu renunțe la cota unică șă să nu se lase păcăliți de social-democrați. În caz contrar, înseamnă că și-au pierdut orice urmă de liberalism și românii nu mai pot avea nicio pretenție de la un așa-zis partid de dreapta”, susține deputatul Adrian Miuțescu.

 

miutescu

 

 


cropped favicon - Subprefectul Ciprian Neculăescu a fost rănit în accidentul de la Stâlpeni!Ziarul Ancheta Online

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Forța Dreptei | PNL | PSD

Ultimele articole