Aghiasma Mare. ”Să guste cu evlavie din ea în zilele de post, în vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferințe”

de | 06.01.2024 19:29 | Județean, Lifestyle

După ce casele le-au fost sfințite în ultimele zile de către preoții care au umblat în tot orașul, enoriașii din Mioveni au vrut să se asigure că vor primi din Aghiasma Mare. Astfel, Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Mioveni s-a umplut de credincioși. Totodată, sărbătoarea închinată Botezului Domnului Iisus Hristos a fost cinstită și în Eparhia Argeșului și Muscelului. Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș.

Aghiasma Mare se bea înainte de a lua anafura

Sursă foto: Facebook Catedrala Ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni

Reamintim că Aghiasma Mare se bea înainte de a lua anafura, pe stomacul gol, în primele 8 zile începând de la Bobotează până pe 14 ianuarie. Opt zile, pentru că cifra opt simbolizează veșnicia.

După această dată, Aghiasma Mare se poate lua numai cu post și cu spovedanie și cu binecuvântarea preotului duhovnic”, se arată în informarea publicată pe pagina de Facebook a Catedralei Ortodoxe “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni.

Credincioșii argeșeni, îndemnați să aibă în casă un vas cu Aghiasmă Mare

Totodată, potrivit comunicării publicate pe arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, împreuna cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească în noua Catedrală Arhiepiscopală din municipiul Curtea de Argeș. La final a fost organizată o scurtă procesiune spre izvorul din incinta ansamblului mănăstirii Curtea de Argeș unde Chiriarhul Eparhiei a săvârșit slujba de sfințire a Aghiasmei Mari. Foarte mulți credincioși veniți încă de la primele ore ale dimineții au fost binecuvântați de Ierahul Argeșean prin stropirea cu apă sfințită. După cum este obiceiul cei prezenți au luat apă sfințită pentru casele lor. Credincioșii argeșeni au fost îndemnați să aibă întotdeauna în casă un vas cu Aghiasmă Mare, să-l țină la loc curat și  să guste cu evlavie din ea în zilele de post, în vreme de necazuri, ispite, nevoi sau grele suferințe”, potrivit sursei citate.

Sursă foto: Facebook Catedrala Ortodoxă “Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Mioveni și arhiepiscopiaargesuluisimuscelului.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sărbătoarea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Aproape 2 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bobotează

Ultimele articole