Agresorul care a tăiat pe față doi bărbați într-un bar din Pitești, trimis în judecată!

de | 07.12.2022 20:47 | Știri, Eveniment, Pitești

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au soluționat un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Reamintim faptul că, la data de 19 noiembrie, un bărbat de 64 de ani, cu probleme medicale, ar fi agresat, pe fondul unei stări conflictuale anterioare, doi bărbați, de 69 de ani, respectiv de 50 de ani, în timp ce se aflau într- un bar, în zona Exercițiu, din municipiul Pitești.

Bărbatul de 69 de ani a fost tăiat în zona feței, iar cel de 50 de ani la nivelul urechii.

Bărbatul a fost depistat în apropierea locului unde a avut loc agresiunea, de către un echipaj de ordine publică din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, cel în cauză fiind urmărit de către bărbatul de 50 de ani.

Polițiștii l-au deposedat de cuțitul cu care i-a agresat pe cei doi, l-au imobilizat și încătușat pe agresor, după care l-au condus la sediul poliției.

Cele două persoane care au suferit leziuni au fost preluate de echipaje medicale și transportate la spital.

De asemenea, la data de 19 noiembrie , după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În ziua următoare, bărbatul a fost prezentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus cercetarea sub măsura arestului preventiv.

Dosarul cauzei va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.”, anunță IPJ Argeș!

 

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident rutier cu 2 mașini și un echipaj SMURD de prim ajutor în Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: