Alegeri locale în Republica Moldova. Prezența la vot a fost de peste 41%

de | 05.11.2023 22:40 | Importante, Național, Politic

Zi importantă astăzi, 5 noiembrie 2023, în Republica Moldova, acolo unde au aloc alegeri generale locale.

Procedura de vot se va încheia la ora 21.00, potrivit Moldpres.

Aproximativ 2,8 milioane de alegători sunt așteptați să-și exprime votul în cele 1 958 de secții de votare deschise pentru acest scrutin.

Sursă foto: roaep.ro

Un număr de 898 de primari, 9972 consilieri locali și 1086 consilieri raionali/municipali ar urma să fie aleși.

Mai aflăm că aceste alegeri sunt monitorizate de peste 1500 de observatori din Republica Moldova și de peste hotare.

Din numărul total, 1 092 de observatori din R. Moldova reprezintă opt asociații obștești. Peste 400 sunt observatori internaționali care reprezintă misiuni diplomatice acreditate în Republica Moldova, autorități electorale străine, organizații internaționale, dar și OSCE/ODIHR, ENEMO, Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei, Parlamentului European, potrivit Antena3 CNN.

De precizat că pentru aceste alegeri locale generale au fost alocate din bugetul de stat peste 154 de milioane de lei.

Trebuie amintit faptul că mandatul aleșilor locali este de patru ani iar ultimele alegeri locale generale au avut loc la data de 20 octombrie 2019.

sursă foto: gov.ro

Cu acest prilej, premierul României, Marcel Ciolacu, a urat succes tututuror candidaților și a transmis faptul că este nevoie de aleși locali cu o viziune clară către valorile occidentale

Le urez mult succes tututuror candidaților care reprezintă forțele democratice și proeuropene în alegerile locale de azi din Republica Moldova! Baftă și colegilor din Partidul Social Democrat European! Avem nevoie ca localitățile din Republica Moldova să fie conduse de aleși locali cu o viziune clară către valorile occidentale. Eliminarea așa-zisei limbi moldovenești nu ar fi fost posibilă fără susținerea unei administrații proeuropene în Republica Moldova”, a transmis Marcel Ciolacu pe pagina de Facebook.

alegeri Moldova

INFORMAȚII NOI

Primul tur al alegerilor locale generale din Republica Moldova s-a încheiat iar secțiile de votare și-au închis ușile pentru alegători la ora 21:00.

Conform datelor Comisiei Electorale Centrale (CEC) astăzi, au fost prezenți la vot în jur de 1 milion de alegători, însemnând un procent peste 41%.

Mai aflăm faptul că, cetățenii între 56-65 de ani au foat cei mai activi votanți iar femeile au fost mai prezente decât bărbații.

La Chișinău s-au prezentat la vot peste 265.000 de alegători..

 

Foto descriptiv

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Marcel Ciolacu | Republica Moldova