Alertă meteo în prima zi de Paște! Vin ploile și furtunile

de | 16.04.2023 13:40 | După locație, După subiect, Eveniment, Județean, Național, Știri

Alertă meteo în prima zi de Paște! Vin ploile și furtunile

Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă meteo în prima zi de Paște, care a intrat în vigoare la ora 12:00 și este valabilă pentru toate zonele țării.

Potrivit informării meteorologice, care va fi în vigoare până luni, în a doua zi de Paște, la ora 10:00, vor fi ploi, sub formă de aversă, dar și intensificări ale vântului.

Vor fi descărcări electrice în extindere dinspre sud în cea mai mare parte a țării.

În Moldova, Muntenia, Oltenia, Carpații Meridionali și Orientali, local se vor acumula cantități de apă de 15…25 l/mp și izolat peste 30…40 l/mp.
Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45…50 km/h în sudul, centrul și estul teritoriului, precum și pe crestele montane.”, transmite ANM.

De asemenea, meteorologii precizează că în cea mai mare parte a săptămânii viitoare ploile își vor face simitiță prezența. În general, vor fi moderate cantitativ în majoritatea zonelor.

Foto cred: wikipedia.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Știai că poți conduce fără permis? Află unde!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: