Alexandru Rafila: În mare proporţie, copiii sunt cei afectaţi de noul val de COVID

de | 27.07.2022 23:07 | După locație, După subiect, Lifestyle, Național, Știri

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri seara, în cadrul unei emisiuni TV la Antena 3, că printre cei mai afectați de noul val COVID-19 sunt copiii.

Potrivit ministrului, aproximativ 20% dintre îmbolnăviri au fost înregistrate la cei care au vârsta sub 18 ani. Însă, se așteaptă ca aceștia să facă forme mai ușoare ale bolii.

Este o proporţie mai mare de copii. Dacă comparăm cifrele, avem cam 20 la sută persoane sub 18 ani. Ei reprezintă mai mult de 20 la sută din populaţie, deci nu putem să spunem că sunt mai multe în raport cu ponderea, dar, într-adevăr, ne aşteptăm ca în general tinerii, copiii să facă forme mai uşoarede boală. Lucrul acesta se întâmplă în mod obişnuit, dar sunt şi situaţii când e nevoie de spitalizare. Sigur că aceste criterii de spitalizare, pentru copii, mai ales, ar trebui să fie luate în considerare, respectiv internarea, care sunt fie foarte mici, copii, zero- un an care de exemplu pot avea şi un sindrom digerstiv şi se deshidratează sau copii care au pneumonie, care ar trebui să fie spitalizaţi. Sigur că de multe ori, părinţii sunt îngrijoraţi şi doresc să existe o protecţie cât mai mare pentru copiii lor. Evident că un părinte care vrea neapărat să îşi interneze copilul, beneficiază de asistenţă medicală spitalicească”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Conform ministrului Rafila, în secțiile ATI sunt internați șase minori cu COVID-19.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.802 cazuri noi de COVID, la aproape 30.000 de teste efectuate. În secția ATI sunt internați 233 de pacienți. Totodată, și numărul deceselor a început să crească, în ultimele 24 de ore, 29 de oameni murind din cauza COVID.

Foto Digi 24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Ședință de Guvern cu masca pe față! Întrebarea tuturor: redevine obligatorie?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alexandru Rafila | COVID-19 | Digi