ANAF pe YouTube. Iată cum să înregistrezi contractele de închiriere

de | 11.03.2023 12:41 | Știri, Economic, Județean, Național

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a postat pe youtube.com un tutorial video cu pașii ce trebuie urmați pentru completarea și transmiterea formularului 168. Aceste informații sunt utile, mai ales, pentru cei ce obțin venituri din închirierea bunurilor proprii, pentru că aceștia sunt obligați să înregistreze contractele pe care le încheie.

Prin OG 16/2022, din 2023  s-a stabilit că este obligatorie înregistrarea la ANAF, în 30 de zile, a contractelor de închiriere a bunurilor proprii, excepție fac numai cei ce obțin venituri din arendă sau din camerele pentru turiști, potrivit celor de la avocat.net. Totodată, e bine de precizat că regula se aplică contractelor încheiate de la 1 ianuarie și celor care se aflau în derulare la acel moment (termenul de conformare este de 90 de zile de la data de 1 ianuarie).  Prin Ordinul ANAF 2031/2022 se prevede și instrucțiunile de completare ale formularului 168.

Aici găsiți tutorialul video de completare al formularului 168.

Foto descriptiv. Sursă foto: Impact.ro.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro.

Ajutoare de până la 200.000 euro pentru firmele care vor să se listeze la bursă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANAF