1,5 MILIARDE LEI PENTRU ARGEŞ. Coşeşti – 20 milioane lei pentru extinderea canalizării

de | 14.07.2022 13:00 | Administrație, Rural

► 171 de proiecte aprobate prin Programul „Anghel Saligny”

Lista obiectivelor de investiţii din judeţul Argeş, finanţate de Ministerul Dezvoltării prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a fost finalizată şi publicată săptămâna trecută. Conform criteriilor de selectare, pentru judeţul Argeş, din 230 de solicitări, au fost aprobate 171 de obiective, în valoare totală de 1.537.565.799,19 lei, ceea ce reprezintă circa 55% din cuantumul tuturor solicitărilor.

Lucrările vor fi executate în satele Petrești, Coșești, Păcioiu și Leicești

Primăria Coşeşti se numără printre primele administraţii din Argeş care au depus proiecte prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny” primind finanţare pentru punerea în aplicare a proiectului „Modernizarea și extinderea sistemului de canalizare în satele Petrești, Coșești, Păcioiu și Leicești”.

Valoarea totală a acestei importante investiţii era estimată, în toamna anului trecut, atunci când a fost depusă cererea de finanţare, la 47.493.388.90 lei (cu tot cu TVA), administraţia locală condusă de către primarul Nicolae Pană solicitând Ministerului Dezvoltării să aloce 46.806.690 lei. Din această sumă, comuna a primit însă doar 20 milioane lei, ceea ce reprezintă mai puţin de jumătate din suma cerută.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

4 străzi din Coşeşti vor fi asfaltate până la sfârşitul anului

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Anghel Saligny | Coșești | Leicești | Ministerul Dezvoltării | Nicolae Pană