După 13 ani, Iani Popa s-a întâlnit cu cel din PNL care l-a trimis să măsoare gropile din asfalt

de | 09.04.2022 09:20 | Județean, Politic

»Ironia sorții: „Evident, acum este colegul nostru de partid

La puțin timp după ce a fost numit secretar de stat la Ministerul Transporturilor, l-am întrebat pe liberalul Iani Popa, proaspăt revenit în linia întâi a PNL Argeș, care îi sunt atribuțiunile. Nu le primise încă, așa că am amânat să intru în detalii. La două săptămâni depărtare, zic să vedem cum s-a acomodat cu noua demnitate, care îi este fișa postului și, mai ales, ce proiecte are pe agenda priorităților sale. Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că…  I

*Domnule Popa, ați aflat care vă este fișa postului?

– Nu am primit-o nici acum.

*Nu se grăbesc deloc să vă pună la treabă…

– Nu se grăbesc, că e mai complicat…

*Sunteți totuși secretar de stat, nu un șef de birou…

– Atribuțiile se dau prin ordin de ministru și deocamdată nu s-au stabilit. După părerea mea, se vor redistribui din atribuții. Eu deja mă ocup de niște chestiuni legate de partea de relații externe. Îl voi însoți pe ministru la o întâlnire a unei comisii bilaterale, un eveniment foarte important realizat în colaborare cu Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, Ministerul Muncii și cel de Interne. Toți participă și va fi o dezbatere foarte importantă. Altceva nu am primit ca atribuții. Probabil că săptămâna viitoare (n.r. săptămâna aceasta) o să le primesc.

*Poate că domnul ministru a fost ocupat cu trecerea peste calea ferată de pe Lânăriei…

– Tot ce este posibil, investiție foarte importantă. Bine că s-a făcut. Oricum, nu e cazul să-și asume cineva meritele că s-a realizat o chestiune ce putea fi rezolvată de acum 30 de ani.

*Dacă tot sunteți secretar de stat, veți avea grijă de restul trecerilor de cale ferată din Pitești? Suntem un oraș cu multe bariere.

– Cu siguranță că voi face tot ce ține de mine în sensul de a debloca sau urgenta proceduri care țin de proiecte ce vizează Piteștiul și Argeșul, în general, chiar dacă nu vor fi în atribuțiile mele.

Și Teleormanul are drumuri mai bune decât Argeșul!

*Aveți o agendă pentru Argeș, proiecte pe care doriți să le urmăriți și să le sprijiniți îndeaproape?

– Cu siguranță că partea de infrastructură rutieră este cea mai importantă pentru Argeș. Aici, lucrurile sunt împărțite, pentru că ministerul poate să se ocupe de tot ce înseamnă drumuri naționale, iar restul cade în sarcina Consiliului Județean. De aceea trebuie o acțiune conjugată, altfel nu rezolvăm nimic. Nu contează cine este vinovat pentru faptul că avem cele mai proaste drumuri din zona asta, contează să reducem din handicap. Și Teleormanul are drumuri mai bune decât Argeșul.

*V-ați întâlnit cu președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, ați pus ceva cap la cap?

– Nu m-am întâlnit cu domnul Mînzînă, dar, dacă are nevoie, cu toată forța și priceperea mea îl ajut.

*Vreun target personal aveți, un proiect de care să vă legați numele ca secretar de stat?

– Fără să știu ce atribuții voi avea, e puțin complicat, dar am stabilit ca obiective să sprijin toate proiectele care țin de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și care vizează județul Argeș, absolut toate, chiar dacă nu vor intra în zona mea de competență.

Fac parte din categoria liderilor politici care, din când în când, își mai dau demisia

*Acum că sunteți secretar de stat tocmai în Ministerul Transporturilor, v-a folosit la ceva experiența aceea, după ce ați fost demis din funcția de prefect, când ați fost trimis, în calitate de… inspector guvernamental, să numărați gropile din asfalt?

– Atunci mi-am dat demisia, că, nah, eu fac parte din categoria liderilor politici care, din când în când, își mai dau demisia. Am fost trimis să număr gropile din Iași.

Am acasă așa-zisa fisă a postului, adică niște rânduri scrise la calculator pe o coală format A4, fără antet, fără ștampilă, fără semnătură, fără nimic. Când mi-a înmânat-o fostul secretar general al Ministerului Transporturilor, mi-a spus că reprezintă o fișă a postului. Din această funcție de inspector guvernamental mi-am dat demisia primul din țară, ca să revin la partid și să fac politică. Gândiți-vă că aveam de numărat indicatoarele rutiere și să măsor adâncimea gropilor din asfalt. Nu e glumă!

*Bine că nu v-au pus să plantați și panseluțe în acele gropi!

– Foarte mișto este că m-am întâlnit cu cel care m-a pus să fac chestia asta. Evident, acum este colegul nostru de partid.

*Cred că omul a fost totuși de bună intenție. Pentru că oricum urma să fiți înlăturat din funcție, vi s-a găsit tuturor prefecților incomozi un post de tăiat frunză la câini foarte bine remunerat. Plus că sună așa, pompos: inspector guvernamental!

– Ipocrizia asta s-a sfârșit, acum prefectul este politic și pleacă odată cu guvernul. Atunci însă nu a fost chiar așa de simplu. Pe noi ne-a trimis pe la școală, am făcut Institutul Național de Administrație, cu examene, apoi am făcut școală de prefecți, cu examen.

Era o chestie gândită bine, profesionist, doar că apoi ne-au dat afară. Eu mi-am dat demisia din funcția de inspector guvernamental. Alții nu. Am și acum colegi care au trecut prin toate fazele: au fost inspectori guvernamentali, au revenit prefecți, subprefecți, s-au dus secretari generali pe la ministere, deci sunt din aceeași promoție de prefecți.

Cei care fac astfel de comentarii pentru mine nu sunt decât niște căzături morale!

 *Sunteți criticat că, după ce ați făcut o haltă în ALDE și v-ați ocupat de organizația Constanța, acum reveniți în Argeș și vă preocupă din nou problemele județului.

– Speram să fi lămurit problema asta și nici nu-mi face plăcere să îmi aduc aminte. Eu nu am abandonat principiile și valorile liberalismului niciodată, doar că PNL Argeș, în acea perioadă, nu mai avea nicio legătură cu partidul în care m-am înscris. Pe de altă parte, prigoana la care am fost supus în perioada aceea nu mi-a dat de ales și a trebuit să plec și din județ. Cei care fac astfel de comentarii pentru mine nu sunt decât niște căzături morale.

Îi știu, dar nu-i mai cunosc. Practic, mi i-am șters din minte și nici nu vreau să comentez mai mult. Dar și în acea perioadă eu eram în grupul de la PNL, stăteam cu cei de la PNL, votam cu cei de la PNL. Practic, efortul meu în Parlament era tot în zona PNL. Chestiunea asta formală a durat doar un an de zile, din vara lui 2018 până în 2019 când, cu toată forța, și nu singur, am pus umărul la instalarea guvernului Orban și am semnat la vremea respectivă. Cei care comentează despre ce am făcut eu nici nu mă interesează.

*Ați avut ghinionul să intrați într-un ALDE căruia Călin Popescu Tăriceanu i-a pus cruce. Ați înțeles vreodată gestul său care a dus la dispariția partidului de la guvernare și, mai apoi, din viața politică?

– Nu eram nici în zona sa de intimi, nici în cercul său decizional. Oricum, nu mai eram nici formal în zona ALDE când s-a întâmplat chestiunea asta.

Mi-am asumat, am stat deoparte anii ăștia… Cred că am plătit suficient

*Acum că sunteți secretar de stat, v-au abordat primarii să vă ceară sprijinul, să faceți un mic lobby pentru ei?

– Eu am fost într-o legătură permanentă cu primarii, încă de pe vremea de când eram prefect. Legătura mea cu primarii este una de lungă durată și foarte strânsă.

*În afară de prietenul dumneavoastră de la Albota, primarul Ion Dumitru…

– Poate o să rămâneți surprinși, dar sunt primari cu care am vorbit mult mai des decât cel de la Albota. Evident că vorbesc cu primarii, dar nu o fac nici mai des, nici mai rar decât de obicei. Întotdeauna când au apelat la mine, i-am ajutat cu tot ce am putut și când am putut.

*Un target politic, acum că ați revenit în PNL, aveți?

– Ce fel de target politic?

*Ați revenit în PNL după ce anterior ați fost președinte la PNL Argeș. Acum avem o Alina Gorghiu care și-a anunțat intenția de a candida și care vă este prietenă, vă susțineți reciproc, drept care mă îndoiesc că o veți contracandida… Ce anume v-ați putea dori în ceea ce înseamnă cariera politică?

– Eu am revenit în PNL când eram încă senator. Am fost nevoit să demisionez pentru că funcția pe care am avut-o la Senat era incompatibilă cu calitatea de membru de partid.

Acum, schimbându-mi locul de muncă și neavând nicio restricție din punctul acesta de vedere, m-am reînscris în partid cu acte în regulă. Am făcut lucrul acesta pentru că eu cred în echipa pe care vrea să o facă Alina la Argeș. Cred că va face și performanță această echipă. Sunt aproape 8 ani în care am condus filiala, cu bune, cu rele, cu rezultate mai bune sau mai puțin bune, cu rezultate proaste…

Cunosc foarte bine filiala, știu cu ce a venit Alina în plus, știu ce are ea în plus și pot să spun, fără teama de a greși, că rezultatele vor fi foarte bune în 2024, echipa asta va performa. Ambițiile mele politice… rămâne de văzut. Probabil voi candida în echipa Alinei, asta este decizia ei. Eu am spus din decembrie 2016, de când am demisionat, că nu am demisionat ca să candidez din nou peste câteva luni.

Dacă veți face o analiză, veți vedea că pentru rezultatul prost doar de la alegerile parlamentare eu am plătit suficient de mult. Am demisionat, nu am mai candidat, m-au prigonit unii, m-au insultat peste tot pe unde au avut prilejul să o facă. Acum nu mai sunt în parlament, deși, după părerea mea, activitatea pe care am avut-o acolo a fost una foarte bună. Eu zic că am fost un președinte onest și un lider adevărat. Mi-am asumat, am stat deoparte anii ăștia… Cred că am plătit suficient.

*Pe la București mai este în vogă subiectul unei posibile înlăturări a lui Florin Cîțu de la președinția partidului. La finele anului trecut se vorbea aprins despre debarcarea sa în primăvară…

– Nu știu, nu mai sunt în structurile naționale. În plus, revenirea formală în PNL s-a produs acum câteva săptămâni, deci nu am ajuns încă în intimitatea… culiselor.


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Alina Gorghiu | Florin Cîțu | PNL