Dalibor Destanovic, antrenor la echipa Phoenix Galați, a murit chiar în timpul unui meci disputant de echipa sa împotriva Științei București.
Tristul eveniment a avut loc marți, 4 martie, la o școală din Focșani.
Antrenorul a suferit un infarct în timpul meciului și din păcate nu a mai putut fi salvat. Avea 44 de ani.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
La o unitate școlară din municipiul Focșani, unde avea loc o competiție națională de baschet, s-a solicitat intervenția ambulanței prin SNUAU 112 pentru un bărbat, în vârstă de 44 ani.
Bărbatul a fost preluat în stare de inconștiență și transportat la U.P.U. din cadrul Spitalului Județean Focșani, ulterior fiind constatat decesul acestuia.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă , urmând a fi stabilite cu exactitate împrejurările în care a intervenit decesul”, a transmis IPJ Vrancea.
Antrenorul Destanovic activa la Academia Phoenix Galați încă din anul 2016.
În urma acestui trist eveniment Federația Română de Baschet a transmis următoerul mesaj:
Veste extrem de tristă venită de la Focşani, locul de desfăşurare a Turneului final B al Campionatului Naţional U16 masculin: inima antrenorului echipei Phoenix Galaţi, Dalibor Destanovic, a încetat să mai bată în primul sfert al meciului pe care echipa moldavă o disputa cu Ştiinţa Bucureşti.
Pe această cale, Federaţia Română de Baschet îşi exprimă nemăsurata tristeţe pentru dispariţia antrenorului sârb care activa din 2016 în baschetul românesc şi transmite sincere condoleanţe familiei şi celor apropiaţi de cel supranumit Dixon” au transmis printr-un comunicat de presă reprezentanții Federației Române de Baschet.
Foto: observatornews.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro