Vești bune pentru românii vulnerabili!
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a anunțat astăzi, 28 noiembrie, faptul că aceștia vor primi vouchere pentru alimente şi anul viitor.
De asemenea și pachetele alimentare vor ajunge anul viitor la cei care sunt la partea de venit minim de incluziune.
Acest tip de sprijin va continua și în 2024 (voucherele de alimente – n.r.), la fel şi pachetele alimentare pentru cei care sunt la partea de venit minim de incluziune.
Este acel ajutor pe care l am l-am anunțat deja, continuitatea tichetelor sociale pentru persoanele vulnerabile, cei 250 lei o dată la două luni și pachetele cu alimente.
În ceea ce am discutat noi este că anul 2024 să fie integrat.
Restul de măsuri le vom anunța în momentul care creionăm bugetul.
Ajutorul pentru încălzire nu este gestionat de MIPE, voucherele de energie au fost prelungite până în 31/03/2024 și anul trecut, după cum știți, în luna decembrie am aprobat bugetul”, a precizat ministrul Adrian Câciu, potrivit Antena3CNN.
Reamintim faptul că numărul beneficiarilor cardurilor sociale acordate de Guvern, prin programul „Sprijin pentru România” a ajuns în 2023 la aproape 2,5 milioane de români.
Aceștia primesc în sprijin aceste vouchere sociale, care pot fi folosite pentru cumpărarea de alimente sau cu care se pot achita mese calde.
De precizat că aceste carduri pentru alimente nu pot fi folosite în orice magazin.
- Sodexo: Alba, Arad, Brașov, Bihor, Bistrița Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Hunedoara, Timiș
- UP Romania: București, Ilfov, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea, Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea
- Edenred: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman, Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui
Românii vulnerabili au beneficiat anul acesta de un ajutor în valoare de 250 lei în lunile: februarie, aprilie, iunie, august și octombrie. În luna decembrie urmează ca aceștia să primească ultima tranșă de ajutor din acest an, data preconizată fiind 15 decembrie.
În ceea ce privește ajutorul de alimente de la Uniunea Europeană, acesta va continua și în 2024. De acest ajutor pot beneficia următorii:
- familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat
- persoanele beneficiare de alocație pentru susținerea familiei
- persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață
Un pachet alimentar cântărește 25 de kg și conține următoarele:
- 5 kg făină albă de grâu
- 4 kg mălai
- 2 pungi de 400 g de paste
- 4 l ulei
- 2 kg zahăr;
- 4 kg de orez;
- 5 cutii conserve din carne de vită
- 3 cutii conserve din carne de porc
- 5 cutii conserve pate de ficat de porc
- 2 borcane de compot de fructe
- 1 gem de fructe
- 1 gem de fructe dietetic
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro