Argeș: Firme amendate pentru infracțiuni silvice

de | 15.07.2022 17:28 | Știri, După locație, După subiect, Eveniment, Județean

Oamenii legii au continuat activitățile pentru combaterea infracțiunilor silvice. Astfel, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hârtiești, împreună cu reprezentanții Gărzii Foresatiere Ploiești – Biroul Județean Argeș, au verificat, joi, 14 iulie, două societăți comerciale din Hârtiești și Boteni.

În urma măsurării și inventarierii stocurilor faptice, și a comparării cu stocul scriptic, polițiștii au constatat, la firma din Hârtiești, lipsa unei cantități de 4,464 mc lemn de esență de fag. Administratorul a fost amendat cu suma de 5.000 lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.

Și în localitatea Boteni au fost constatete astfel de diferențe, în sensul lipsei cantității de 4,21 mc deșeuri de esență rășinoase. Reprezentantul firmei a primit și el amenda de 5.000 de lei și s-a ales fără materialul lemnos respectiv.

Astfel de nereguli au fost găsite și de către polițiștii din Rucăr, la o societatea comercială din localitate, care avea lipsă din registru, cantitatea de 1,53 mc lemn de esență de fag.

Foto inroman.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Accident cu 3 victime! A ajuns cu mașina într-un cap de pod

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Boteni | Ploiești

Ultimele articole