Argeș: O nouă avertizare meteo! COD GALBEN de ceață și polei

de | 22.01.2024 18:22 | Județean, Eveniment

Administrația Națională de Meteorologie a emis, în această seară, o nouă avertizare meteo, cod galben de ceață și polei, care vizează și județul Argeș.

Avertizarea a intrat în vigoare începând cu ora 18:00 și este valabilă până la ora 00:00.

Potrivit specialiștilor, în acest interval, local, va fi ceață, care determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea ghețușului.

Vizate de această avertizare sunt următoarele localități din Argeș: Costești, Buzoești, Bârla, Slobozia, Ungheni, Stolnici, Lunca Corbului, Suseni, Rătești, Recea, Rociu, Căldăraru, Miroși, Negrași, Hârsești, Mozăceni, Popești, Izvoru, Ștefan cel Mare, Teiu, Râca.

Ceață este și în județul Dâmbovița, iar vizate sunt localitățile: Titu, Potlogi, Cornești, Corbii Mari, Răcari, Crevedia, Petrești, Cojasca, Lungulețu, Mătăsaru, Ciocănești, Odobești, Tărtășești, Braniștea, Uliești, Mogoșani, Conțești, Vișina, Niculești, Brezoaele, Sălcioara, Poiana, Șelaru, Produlești, Costeștii din Vale, Morteni.

Totodată, ceață va fi și în următoarele județe: Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov și Teleorman.

De ceață nu scapă nici județul Buzău, iar vizate de această avertizare sunt localitățile: Pogoanele, Smeeni, Padina, Glodeanu-Siliștea, Rușețu, Luciu, Brădeanu, C.a. Rosetti, Scutelnici, Cilibia, Largu, Florica, Robeasca.

Recomandările polițiștilor

În acest context, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să sporească atenția la volan, să circule cu viteză redusă pe un carosabil alunecos, să nu se angajeze în depășiri riscante, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră și să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și sistemele de dezaburire.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Anunț important al AJOFM Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ANM

Ultimele articole