Argeș: Patru incendii de vegetație uscată, în ultimele 24 de ore!

de | 02.11.2023 16:22 | Județean, Eveniment

În ultimele 24 de ore, pe raza județului nostru au avut loc patru incendii de vegetație care au afectat o suprafață totală de teren de aproximativ 210.000 mp.

O primă intervenție a salvatorilor argeșeni a fost în cazul unui incendiu izbucnit în localitatea Băiculești, unde a ars vegetație uscată pe o suprafață de teren de aproximativ 60.000 mp.

O altă intervenție a pompierilor a fost în orașul Mioveni, unde au ars aproximativ 30 mp de vegetație uscată.

Potrivit ISU Argeș, aici exista pericolul ca flăcările să se extindă la un lan de porumb din apropiere, însă pompierii au reușit să stingă incendiul rapid, evitând astfel extinderea acestuia.

Un incendiu de proporții a fost în localitatea Buzoești, unde au ars aproximativ 150.000 mp de vegetație uscată, mărăciniș și miriște rămasă în urma recoltării cerealelor.

În sprijinul pompierilor, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Buzoești a intervenit cu un tractor pentru brăzdarea terenului, delimitând zona, oprind astfel incendiul din propagare.

De flăcări nu a scăpat nici comuna Rociu. Aici au ars aproximativ 200 mp de vegetație uscată.

Reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise.

❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.”, transmite ISU Argeș

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeș: Șofer rămas pieton după ce a condus cu 120 de km/h pe DN 73!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Băiculești | Buzoești | Mioveni | Rociu