Argeș: Tânăr de 22 de ani, amendat cu 4.000 de lei pentru că utiliza incorect aparatul tahograf

de | 28.11.2023 18:49 | Județean, Eveniment

Un șofer din Dolj s-a ales cu o amendă usturătoare, după ce a utilizat incorect aparatul tahograf.

Polițiștii l-au depistat pe tânărul de 22 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitară ce tracta o semiremorcă, pe DN 65B, vehiculul fiind dotat cu aparat tahograf digital, iar în urma verificărilor efectuate, oamenii legii au constatat că aparatul nu înregistra perioada de conducere.

În urma celor constatate, tânărul s-a ales cu o amendă în valoare de 4.000 de lei, iar vehiculul i-a fost reținut până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului.

Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform OG 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora.
Totodată, având în vedere că în condițiile depistării, conducătorul auto nu a putut dovedi efectuarea pauzelor și/sau perioadelor minime de odihnă prevăzute de legislația în vigoare, a fost aplicată și sancțiunea complementară a imobilizării vehiculului până la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru continuarea transportului, conform prevederilor OG 27/2007.”, transmite IPJ Argeș

Din păcate, şoferii profesionişti, care vor să conducă mai mult decât le permite legea, îşi riscă viaţa pentru un ban în plus.

Foto descriptiv observatornews.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Accident pe DN 7, provocat de un argeșean de 54 de ani. Două platforme auto s-au ciocnit

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | DN 65B

Ultimele articole