Un argeșean beat și-a amenințat nevasta și copilul cu bătaia, apoi a fugit cu mașina!

de | 06.02.2023 19:01 | Știri, Eveniment, Județean

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați, în cursul nopții de duminică, 5 februarie, în jurul orei 22:30, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală.

Este vorba despre un bărbat din Argeș, în vârstă de 48 de ani, care și-a amenințat atât soția, cât și fiul, cu acte de violență. Bărbatul era băut, iar în urma evenimentului a luat mașina și a plecat.

Argeșeanul a fost depistat în trafic de către polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, stabilindu-se că cel în cauză se afla sub influența alcoolului.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și conducere sub influența alcoolului, conform art. 206 și 336 din Codul Penal. Totodată, dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.”, potrivit IPJ Argeș.

 

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Furt în Pitești! Un puști de 17 ani a spart un magazin și a furat telefoane mobile

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole