Argeșean trimis în judecată! Incredibil cum a fost prins la volan!

de | 13.03.2023 16:33 | Știri, Eveniment, Județean

Polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au finalizat, în ultimele 24 de ore, cercetările într-un dosar penal ce îl vizează pe un argeșean care a condus sub influența băuturilor alcoolice, conform art. 336 din Codul Penal.

Astfel, din cercetările efectuate de către organele de lege, s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Dragoslavele, s-a urcat la volan în noaptea de 13 noiembrie 2022, în timp ce era beat criță.

Acesta a fost depistat în jurul orei 02:00, de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, în timp ce conducea pe strada Nicolae Iorga din Câmpulung, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma analizelor de specialitate, a rezultat că cel în cauză avea o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Dosarul cauzei a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de trimitere în judecată.

Foto descriptiv.

Sursa Foto eMaramures

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

BMW-urile polițiștilor au ajuns în țară! Cum arată primele mașini

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: