ANPC, reacție în scandalul automatizării caselor de marcat: „Este o discriminare”

de | 13.03.2023 15:50 | Știri, După locație, După subiect, Economic, Național

ANPC, reacție în scandalul automatizării caselor de marcat: „Este o discriminare”

Președintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a transmis, luni, că automatizarea caselor de marcat din supermarketuri reprezintă o abordare discriminatorie.

Horia Constantinescu face referire la faptul că atunci când s-a luat această măsură, nu s-ar fi luat în calcul prezența consumatorilor în vârstă, care vin la cumpărături și nu sunt familiarizați cu tehnologia.

Nu cred că alegerea are legătură neapărat cu a-ţi scana singur produsele. Cred, în acelaşi timp, că această automatizare ar fi trebuit să ia în calcul prezenţa la cumpărături a consumatorilor în etate, în vârstă, nefamiliarizaţi cu toate diligenţele de a-şi scana şi a-şi marca singuri cumpărăturile. Or, la acest moment, cred că este o abordare discriminatorie din această perspectivă”, a declarat Horia Constantinescu, într-o dezbatere organizată de Asociaţia Sută la Sută Românesc.

De asemenea, președintele ANPC spune că reprezentanții supermarketurilor au precizat că toți clienții pot beneficia de asistența angajaților pentru scanarea produselor. Cu toate acestea, însă, Horia Constantinescu consideră că „este imperios necesară păstrarea caselor asistate direct de casier.

Cred că este imperios necesară păstrarea caselor asistate direct de casier, tocmai pentru a putea răspunde întrebărilor consumatorilor legat de o anumită cantitate, calitate sau orice altă informaţie ar avea nevoie legat de produsele achiziţionate”, a adăugat Horia Constantinescu.

Propunere: Taxe suplimentare pentru magazinele dotate cu case self-pay și reduceri pentru clienți

În urma scandalului izbucnit după ce Auchan a hotărât să renunțe la casele de cumpărături clasice pentru a le înlocui cu case self-pay, deputații PSD au în plan să inițieze un proiect de lege prin care marile magazine să plătească taxe suplimentare.

self pay supermarket - ANPC, reacție în scandalul automatizării caselor de marcat: „Este o discriminare”

Foto descriptiv Republica

Astfel, supermarketurile ar putea să plătească taxe echivalente cu contribuția pentru un salariu minim pentru fiecare casă self-pay, conform economica.net. Mai mult, ar putea fi introdusă o măsură ce prevede ca persoanele care folosesc aceste case, scandând produsele, să primească anumite reduceri, prin restituirea la casă a unui procent din suma cheltuită, pe model european.

PSD vrea să taxeze casele de marcat de tip Selfpay, unde cumpărătorii îşi scanează singuri cumpărăturile şi plătesc, fără a mai fi nevoie de asistenţa unui casier”, au precizat pentru News.ro surse.

Propunerea vine după ce Auchan a anunțat, în februarie, că până în 2025 va trece în totalitate la case de tip self-pay, iar casierii vor fi consilieri pentru clienții care le vor solicita ajutorul. Foarte mulți români, printre care și persoane publice, au criticat decizia retailerului, susținând chiar că în urma acestei măsuri ar putea fi concediați angajații în favoarea caselor self-pay.

Până acum, 12 dintre magazinele Auchan din țară sunt dotate cu astfel de case.

Evoluția numărului de case self check-out este dovada dinamicii pieței și răspunsul nostru la exigențele de azi ale clienților. Astfel, aceștia vor putea beneficia de un parcurs independent în magazin, accesibil, rapid și simplu, de o soluție adaptată nevoilor lor, cu acceptarea tuturor modalităților de plată și colegi care ajută în cazul în care este nevoie de asistență pentru scanarea produselor. De asemenea, cu noile case de marcat clienții vor avea acces cu ușurință și la beneficiile programului de fidelitate MyCLUB Auchan, precum și la informații privind campaniile derulate în magazine”, a declarat Tiberiu Dănețiu, Director Marketing Auchan Retail România, conform economica.net.

Foto Financial Intelligence

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

S-a schimbat Codul Rutier! Noi amenzi pentru șoferi

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: