Argeșean cu tupeu. S-a urcat la volan cu PERMISUL ANULAT!

de | 03.07.2023 16:44 | Știri, Eveniment, Județean

În cursul zilei de ieri, 02 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au continuat verificările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și au reținut un bărbat, de 39 de ani, din Ștefănești.

Deși avea permisul anulat, bărbatul a prins curaj și s-a urcat la volan.

Totul s-a întâmplat în cursul zilei de ieri, în jurul orei 19:00.

Spre ghinionul lui, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, el a fost oprit în trafic de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești pentru un control de rutină.

În urma verificărilor, oamenii legii au stabilit că avea permisul de conducere anulat.

Ulterior, bărbatul a fost condus la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, argeșeanul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Peste 450 de amenzi în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere.

În urma acțiunilor, oamenii legii au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 85.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 30 de permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti transmit că vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Asociația Montană Carpați (AMC) montează un nou refugiu în Munții Făgăraș, la peste 2.000 de metri

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ștefănești