Argeșenii sunt invitați la Târgul “Rod cu spor”

de | 02.10.2023 10:55 | Județean, Lifestyle

  • Haideți la Târg!
targ rod cu spor
În perioada 6-8 octombrie, argeșenii sunt invitați la Târgul de meșteșuguri și produse tradiționale – ROD CU SPOR, la Muzeul Golești. 
La târg  vor participa zeci de producători din Argeș dar și din județele învecinate. Aceștia vor veni cu fructe, legume și cele mai bune produse din carne și lactate. De la eveniment nu vor lipsi meșterii populari din domenii precum țesut, cusut, olărit, sculptură, păpuși, pictură pe sticlă.
Culori, arome și gusturi, bunătăți de toamnă și voie bună!”, transmit reprezentanții CJ Argeș. 
Vineri, 6 octombrie, începând cu ora 13.00 va avea loc deschiderea oficială a târgului.
Programul de vizitare este între 10.00 – 19.00 iar intrarea este liberă.
Atmosfera va fi întreținută de două nume mari ale muzicii folk Ducu Bertzi și Florin Chilian, dar și de cunoscuta interpretă de muzică populară Niculina Stoican împreună cu Ansamblul “Doina Argeșului” .
Dacă vă întrebați cu ce puteți ajunge la Muzeul Golești, răspunsul este cu autobuzul care circulă pe linia 4: PITEȘTI (Calea București – Colegiul Tehnic ,,Armand Călinescu”) – ȘTEFĂNEȘTI (Gară Golești). Precizăm, că autobuzul oprește chiar lângă Muzeul Golești.
Prima ediție a târgului, desfășurată anul trecut, a fost un real succes, înregistrându-se peste 10 000 de vizitatori, amintesc reprezentanții CJ Argeș.
De precizat că evenimentul este organizat de Consiliul Județean Argeș, sub egida Comitetului de Masiv al Grupei de munți Făgăraș și partenerii: Direcţia Agricolă Argeş, APIA Argeş, AFIR Argeş, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Argeş, Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeş.
Foto: CJ Argeș

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: CJ Arges

Ultimele articole