Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis atenționări de vreme rea în care este vizat și județul Argeș.
COD GALBEN de ploi și vânt
Începând cu ora 10:00 a intrat în vigoare o atenționare de cod galben de ploi și vânt puternic. Această este valabilă până mâine 25 martie, ora 20:00.
Meteorologii anunţă ploi în centrul, sudul şi estul ţării, în timp ce la munte precipitaţiile vor fi mixte, iar apoi se vor transforma în ninsoare.
În intervalul menționat, temporar va ploua local moderat cantitativ în centrul, sudul și estul teritoriului și se vor acumula cantități de apă de 10…15 l/mp, iar mai ales pe parcursul nopții de duminică spre luni (24/25 martie) în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei pe arii restrânse 25…30 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite izolat de descărcări electrice.
La munte vor fi precipitații mixte pe parcursul zilei de duminică, apoi vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.”, transmite ANM
Trecător se vor semnala precipitații mixte, pe arii restrânse și în Transilvania și nordul Dobrogei.
Vântul va avea local și temporar intensificări, cu rafale în general de 40…50 km/h, iar în zona montană de 60…70 km/h.
De asemenea, se va produce brumă, în noaptea de duminică spre luni, în vestul şi nord-vestul teritoriului, iar în noaptea de luni spre marţi în special în regiunile intracarpatice şi în zona deluroasă din sud.
22 de județe sub Cod galben de vânt puternic şi ninsori
Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsori valabilă luni, între orele 2.00 şi 20.00, în judeţele Alba, Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.
Pe parcursul zilei de luni, în Dobrogea, estul Munteniei, sud-estul Moldovei, vestul şi sudul Olteniei şi în sudul Transilvaniei vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h.
În Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Vântul va prezenta intensificări, cu viteze mai mari în zona înaltă (în general la peste 1700 m) unde rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea vizibilității.
Foto descriptiv PressAlert
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro