Beat și fără permis, un tânăr de 16 ani a furat un tractor cu lemne și s-a oprit în curtea unei case

de | 13.11.2023 21:49 | Eveniment, Național

Inconștiență din partea unui tânăr de 16 ani din Brașov. Încurajat de aburii alcoolului, tânărul s-a urcat la volanul unui tractor plin cu lemne, deși nu poseda permis de conducere. Mai mult decât atât, tractorul pe care l-a condus l-a furat.

Potrivit bizzbrasov.ro, la un moment dat, tânărul de 16 ani ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu autovehiculul în curtea unei case din Perșani.

Pe 12 noiembrie, în jurul orei 02.40 dimineața, polițiștii au primit o sesizare, în care proprietarul imobilului reclama faptul că un tractor, încărcat cu lemne, a pierdut controlul și i-ar fi rupt poarta de acces.

În urma apelului, polițiștii care s-au deplasat de urgență la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, adolescentul ar fi furat  tractorul încărcat cu bușteni, aflat într-o zonă deschisă, iar în timp ce îl conducea a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un imobil situat pe strada Morii, din satul Perșani.

Tânărul nu deținea permis de conducere, iar testul cu alcooltest a indicat o concentrație de 0,33 mg/l alcool în aerul expirat.

Pentru fapta sa, adolescentul de 16 ani s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis, și distrugere.

foto descriptiv  Buna Ziua Brasov

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un copil de doi ani a ajuns de urgență la spital, după ce i-a căzut un lemn în cap

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Brasov

Ultimele articole