Campanie de ecologizare la Mioveni. Sunt așteptați voluntari de toatre vârstele

de | 25.03.2024 09:44 | Mioveni, Lifestyle

Adminsitrația locală din Mioveni în parteneriat cu unitățile de învățământ din oraș și serviciile publice, anunță că sâmbătă, 30 martie, vor organiza o amplă acțiune de colectare a deșeurilor din natură. Astfel, voluntarii de toate vârstele sunt invitați să se alăture acestei campanii de ecologizare. Aceștia sunt așteptați sâmbătă dimineață, la Primăria oraşului Mioveni, în intervalul 08:30 – 09:00.

Participanții vor avea la dispoziţie mănuşi de protecție şi saci de plastic din partea Primăriei, iar S.C. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL va asigura suportul logistic și transportul deşeurilor colectate. Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111). Organizatorii acestei actiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu S.C. S.Ed.C. Mioveni, S.C. Servicii Generale Mioveni, precum și cu unitățile de învățământ de pe raza orașului. În cazul unor condiții meteo nefavorabile, evenimentul va fi reprogramat la o dată ulterioară.

Sursă foto: Facebook Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Atenție, șoferi! Se circulă în condiții de ploaie, ninsoare și ceață pe mai multe drumuri din țară

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Orașului Mioveni