PNL Câmpulung: Adoptarea stimulentului pentru nou născuți depinde de majoritatea politică a doamnei primar Elena Lasconi!

de | 29.06.2023 11:48 | Știri, Câmpulung Muscel, Politic

Proiectul de Hotărâre iniţiat de consilierii PNL, prin care propunem acordarea unui stimulent financiar în sumă de 1500 lei pentru orice nou-născut cu părinţi câmpulungeni, a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Câmpulung de astăzi, 29.06.2023, anunță liberalii.

”În mod public PNL Câmpulung cere sprijinul doamnei primar Elena Lasconi, care are majoritatea absolută în Consiliul Local, în a susţine propunerea consilierilor noştri de a fi acordat acest sprijin pentru tinerele familii. Proiectul nu are nici scop propagandistic, nici scop preelectoral. Acordarea acestui stimulent este o modalitate de revitalizare a populaţiei municipiului nostru pe termen mediu şi lung în situaţia în care rata natalităţii, precum şi numărul locuitorilor din Câmpulung, se află pe un trend ascendent.

Considerăm că, în administraţia publică locală nu au ce căuta orgoliile politice. Municipiul Câmpulung are nevoie de aleşi locali care să facă front comun pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru dezvoltarea localităţii şi sprijinirea întregii comunităţi locale”, transmit cei de la PNL Câmpulung.

”Tinerii vor alege să rămână acasă, la Câmpulung!”

În acest moment, în județul Argeș sunt 28 de localități unde se acordă stimulent pentru nou născuţi. Totodată şi în municipiile mari din întreaga ţară se acordă stimulentul pentru nou-născuţi, aşa cum este la: Braşov (1500 lei); Bucureşti (2500 lei); Ploieşti (2000 lei); Bacău (1000 lei); Târgu Mureş (1000 lei); Piatra Neamnţ (1500 lei); Galaţi (1000 lei); Slobozia (2500 lei); Reşiţa (500 lei); Sfântu Gheorghe (600 lei).

”Doamnă primar, domnilor consilieri locali, facem apel la dumneavoastră pentru a susţine proiectul privind acordarea unui stimulent financiar în sumă de 1500 lei pentru orice nou-născut în Câmpulung!

Subliniem că, în cadrul campaniei de strângere de semnături, cetăţenii au privit cu încredere demersul nostru. Acest proiect vine în sprijinul tuturor celor ce-şi întemeiază o familie, dar reprezintă şi o speranţă că tinerii vor alege să rămână acasă, la Câmpulung!

Câmpulungenii au încredere în viitor și susţin iniţiativa PNL!”, potrivit sursei citate.

Foto descriptiv. Sursă foto: baby-magazine.co.uk

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Consilierii locali ai PNL Pitești semnalează schimbarea Consiliului de Administrație al Clubului FC Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: PNL Campulung

Ultimele articole