Dincolo de nemulțumirile agricultorilor din întreaga Europă, un alt subiect riscă să inflameze spiritele. Vorbim despre perspectiva unor ”superculturi” brevetabile care atârnă greu asupra mediului agricol al Europei și stârnește îngrijorări în legătură cu marile corporații care s-ar putea folosi de aceste brevete ca să domine întreg lanțul alimentar. Noua generație de semințe modificate genetic este prezentată drept o soluție pentru ameliorarea impactului crizei climatice asupra agriculturii. Controversa principală este legată de faptul că, în loc să încurajeze inovația și să îi ajute pe fermieri, aceste „superculturi” vor deschide calea pentru corporații să își extindă dominația asupra lanțului alimentar. În numele unor principii care par a fi corecte și benefice se află cu totul alte interese, crede omul de afaceri Cătălin Gherzan, managerul Lexford Castel.
”Dacă va fi brevetată, tehnologia ar fi disponibilă doar pentru câțiva privilegiați, pentru marii operatori. Ei au cele mai multe resurse financiare. Costurile sunt în creștere, există mai puțină competiție și trei sau patru companii decid nivelul prețului. Mai mult, fermierii riscă să se trezească cu multe culturi contaminate de soiurile brevetate din cauză că noile reguli UE nu prevăd măsurile de protecție necesare. Pământul nostru ne-a oferit mereu tot ce a fost necesar pentru a beneficia de culturi sănătoase. Omenirea nu se îndreaptă deloc în direcția care trebuie. Tot ce este natural începe să nu mai fie bun. Tot ce este modificat genetic, procesat, plin de tot felul de aditivi este justificat cu tot felul de argumente. Cred că suntem ultima generație care ne mai bucurăm de produsele sănătoase culese de pe pământurile bunicilor noștri.”, a declarat omul de afaceri Cătălin Gherzan.
Material realizat de I.B.
Sursă foto: ediția print.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cătălin Gherzan, antreprenor: Evoluția înseamnă adaptabilitatea la schimbare, la nou!