Continuă cercetările în cazul accidentului de pe strada Depozitelor din Pitești!

de | 04.05.2022 10:45 | Știri, Eveniment, Județean, Pitești

Un accident rutier a avut loc, ieri după-amiază, pe strada Depozitelor, din Pitești, fiind implicate patru autoturisme.

În urma cercetărilor polițiștilor, s-a stabilit că două dintre autoturismele implicate în accident se aflau în mers, iar celelalte două erau erau parcate.

Unul dintre șoferi, care era într-una dintre mașinile aflate în mișcare, a fost rănit. Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, care a fost preluat de echipajul SMURD de prim ajutor calificat și transportat la spital.

Conform reprezentanților ISU Argeș, acesta a suferit multiple traumatisme.

Totodată a mai fost rănit și un alt bărbat care se afla în autoturismului parcat.

 

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 57 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe strada Depozitelor din Pitești, din direcția str. Găvenii spre str. Târgu din Vale, în împrejurări ce urmează să fie stabilite din cercetări, nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de mers, din banda doi spre banda unu, intrând în coliziune cu un autoturism condus în aceeași direcție de mers de către un bărbat de 27 de ani, din Pitești.

 

În urma coliziunii, al doilea autoturism a fost proiectat într-un autoturism care se afla staționat în afara părții carosabile (în care se afla un ocupant, bărbat de 32 de ani, din Pitești).

 

Autoturismul staționat a fost, în urma impactului, proiectat într-un alt autoturism, de asemenea parcat în afara părții carosabile, în care nu se aflau persoane.

 

În urma evenimentului rutier au suferit leziuni conducătorul celui de-al doilea autoturism, precum și ocupantul autoturismului staționat.

 

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

 

În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier s-a petrecut” au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

 

Sursa foto: ISU Argeș

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: ISU | SMURD