Cifrele din spatele celor 55 de companii de stat – de la achiziții directe la cumulul de funcții în conduceri

O analiză de impact bazată pe date concrete centralizate pe site-ul companiidestat.ro aruncă în aer retorica oficială a austerității guvernamentale, scoțând la lumină amploarea reală a aparatului de stat paralel.

Nimic din ceea ce nu știam deja, doar că acum este cu cifre exacte care lasă să se vadă clar că, în timp ce sectorul privat este sufocat de taxe, iar sistemele de sănătate și educație sunt blocate de lipsa cronică de personal, companiile cu capital de stat au devenit un refugiu financiar masiv pentru clientela politică.

Argeșul nu face excepție, fiind și el o mică „republică economică” de stat, cu 55 de societăți. 49 din cele 55 de societăți, adică aproape 89%, sunt axate pe apă-canal/salubritate sau diverse servicii, unele dintre ele funcționând cu marje negative severe.

Majoritatea companiilor sunt, de fapt, servicii desprinse din primării. Teoretic sunt societăți comerciale. În fapt, asistăm la o schemă clasică de externalizare a personalului redundant, sub presiunea directivelor de reducere a costurilor și a schemelor de personal din primării. Astfel, aparatul birocratic a fost salvat din pix, fiind mutat doar dintr-un registru în altul, în timp ce cheltuiala totală a rămas blocată pe umerii contribuabililor sub forma unor subvenții mascate din bugetele locale.

Tabloul de ansamblu, la nivel național

Contrar percepției publice că statul controlează puțin peste 100 de entități comerciale, realitatea statistică indică o rețea uriașă de 1.900 de companii de stat. Această încrengătură adăpostește peste 235.000 de angajați. În cursul anului 2025, o perioadă marcată oficial de tăieri bugetare și măsuri de austeritate ce au afectat categoriile vulnerabile (mame, pensionari), în aceste companii au fost încadrate încă 35.000 de persoane. Dintre toți angajații sistemului, estimările indică faptul că între 45.000 și 50.000 de posturi reprezintă exclusiv sinecuri și numiri pe criterii strict politice. Dintre cele 1.900 de entități luate în calcul, 595 de companii refuză complet să își raporteze bilanțurile financiare, funcționând într-o totală lipsă de asumare fiscală.

Sectorul companiilor de stat a încheiat 2025 cu pierderi cumulate de 4,4 miliarde de lei, aproape duble față de cele 2,46 miliarde din 2024, deși statul a pompat în aceste entități subvenții de 14,3 miliarde de lei.

România are nu mai puțin de 1.904 întreprinderi publice, însă AMEPIP monitorizează doar aproximativ trei sferturi dintre ele. Din total, 890 sunt pe profit, 419 pe pierdere, iar pentru alte 595 situația financiară nu este transparentă, fie pentru că nu au depus bilanțurile pe 2025, fie pentru că au raportat cifră de afaceri zero.

Argeșul: 55 de companii publice, 14 pe pierdere și contracte de 683 de milioane de lei

În fotografia uriașului sector al companiilor de stat din România, Argeșul nu se află în fruntea clasamentului nici după numărul societăților publice, nici după dimensiunea pierderilor.

Cifrele arată însă un aparat economic public consistent și, mai ales, ridică o întrebare importantă despre eficiența lui. În județ sunt inventariate 55 de companii de stat, dintre care 14 sunt pe pierdere. Cel puțin 14, căci nu toate companiile au fost transparente cu situația financiară. Procentul indicat pentru societățile evaluate este de 30,4, iar pierderile cumulate ajung la aproximativ 5 milioane de lei.

Ca număr de companii, Argeșul este depășit de numeroase județe. Bucureștiul conduce detașat, cu 186 de societăți, urmat, între altele, de Bihor – 87, Constanța – 81, Dolj – 78, Brașov – 77, Ilfov – 75, Timiș – 74, Teleorman – 71, Cluj – 62, Prahova – 61 și Olt – 60. Hunedoara are, la rândul său, tot 55 de companii.

Așadar, problema Argeșului nu poate fi rezumată la formula simplistă „avem prea multe companii”. Comparația devine mult mai interesantă atunci când ne uităm la ceea ce produc – sau pierd – acestea. Cele 5 milioane de lei pierderi plasează Argeșul mult sub județele în care găurile companiilor publice au ajuns la dimensiuni uriașe. Gorjul, spre exemplu, contabilizează pierderi de 1,18 miliarde de lei, Doljul – 1,13 miliarde, Vâlcea – 328 de milioane, iar Hunedoara, cu exact același număr de companii ca Argeșul, ajunge la 97 de milioane de lei pierderi. Prahova, cu 61 de societăți, pierde 42 de milioane.

Există însă și reversul comparației. Clujul are 62 de companii și numai 3 milioane de lei pierderi, iar Oltul, cu 60 de companii, doar un milion. Cu alte cuvinte, numărul societăților publice nu spune, singur, aproape nimic despre eficiența lor. Diferența o fac administrarea, performanța și capacitatea autorităților care le controlează de a nu transforma societățile publice în găuri permanente pentru bani.

Mai apare o cifră care merită pusă lângă celelalte: companiile publice din Argeș figurează cu achiziții prin SEAP de 683 de milioane de lei. Cum și în ce fel, vom analiza separat.

Din cele 55 de societăți, grosul – 35, adică 64% – activează în zona apă-canal și salubritate. Alte 14 sunt societăți de servicii, două activează în transport, două în agricultură, una în energie și una în infrastructură.

În total, companiile publice argeșene însumează, potrivit datelor centralizate pentru 2025, 755 de milioane de lei cifră de afaceri, 210 milioane de lei datorii și 3.462 de salariați. Profitul cumulat este de aproximativ 55 de milioane de lei, în timp ce societățile aflate pe minus adună pierderi de circa 5 milioane.

Prin urmare, Argeșul nu este „bolnavul” companiilor de stat din România. Dar nici nu are motive să-și pună singur coroniță. Aproape o treime dintre companiile pentru care există rezultate financiare sunt pe pierdere, există datorii de sute de milioane de lei, mii de angajați și sute de milioane care circulă anual prin achiziții publice.

Top 10 companii argeșene – după cifra de afaceri

Pentru Argeș, la nivelul anului 2025, Top 10 companii de stat după cifra de afaceri arată la modul următor:

1. Apă-Canal 2000 — 162 mil. lei
2. RATEN –147 mil. lei
3. Termo Calor Confort — 87 mil. lei
4. Salubritate 2000 — 76 mil. lei
5. Publitrans 2000 — 76 mil. lei
6. Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni — 53 mil. lei
7. Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș — 41 mil. lei
8. Salpitflor Green — 39 mil. lei
9. Edilul C.G.A. — 18 mil. lei
10. Aquaterm AG 98 — 9 mil. lei

Primele 10 însumează aproximativ 708 milioane lei, din totalul de 755 milioane lei raportat pentru toate cele 55 de companii argeșene.

Asta înseamnă circa 94% din întreaga cifră de afaceri concentrată în numai 10 societăți.

Dintre cele zece companii, doar două înregistrează pierderi modeste: Termo Calor Confort (-4%) și Aquaterm AG 98 (-7,3%).

Salariile și indemnizațiile rivalizează cu cele din multinaționale

O analiză detaliată a primelor 10 companii cu capital public (societăți comerciale și regii autonome) din județul Argeș scoate la lumină un sistem în care salariile și indemnizațiile din consiliile de administrație (CA) rivalizează cu cele din sistemul bancar sau multinaționale.

RATEN, compania care gestionează bugete masive, dar a cărei performanță comercială se traduce printr-un profit de doar 0,4%, își răsplătește din plin angajații.

E drept, domeniul este unul sensibil, poate de aici și cheltuielile de management generoase: Marian-Cătălin Ducu încasează 59.142 lei/lună, iar ceilalți directori, respectiv Ion-Octavian Uță și Sorin Apostoliceanu primesc câte 32.259 lei/lună fiecare. Mai mult, un simplu membru CA (precum fostul ministru Ionuț Mișa sau Daniela Trancotă) primește 11.883 lei/lună doar pentru prezență.

Ion-Octavian Uță este și membru în CA la Apă-Canal 2000 SA, de unde mai ridică 4.000 lei net/lună.

La nivelul societăților din Pitești, Elena Berinde este „campioana” veniturilor. Aceasta ocupă funcția de director economic la Publitrans 2000 (compania de transport a Piteștiului), de unde încasează un salariu de 28.000 lei/lună. În paralel, ea este și membru în Consiliul de administrație la Apă-Canal 2000 SA, de unde mai ridică încă 4.000 lei/lună net.

Mihail Marinescu este director general la Apă-Canal 2000 SA, poziție care îi asigură un venit lunar managerial de 17.866 lei, la care se adaugă o indemnizație suplimentară de 6.837 lei/lună pentru Consiliul de administrație al Salubritate 2000 SA.

Cu sume mult mai modeste, pe lista celor care cumulează venituri apare și Diana-Maria Tomescu – director general la Salpitflor Green cu un salariu de 7.724 lei net/lună, plus o indemnizație de membru CA la Termo Calor Confort, de unde mai încasează 5.128 lei/lună.

La Salubritate 2000 și Publitrans 2000, indemnizațiile de membru CA sau de directori neexecutivi sunt blocate matematic la suma de 6.837 lei/lună.

La nivelul managementului, la Salubritate, directorul Romi-Ilie Becheanu câștigă 22.381 lei net/lună, bifând însă concomitant și un profit de 32,3%.

Mioveniul și Câmpulungul: microrepublici edilitare paralele

SEdC SRL Mioveni este deținută de Consiliul Local, dar funcționează ca un minister local. Nivelul salariilor este unul mediu: directorul Nicolae Tudose ridică 10.057 lei net/lună, iar Iulia Păuna încasează 11.246 lei net/lună (apărând și la Servicii Generale Mioveni cu încă 11.200 lei/lună). O anomalie izbitoare este indemnizația neexecutivă a lui Gheorghe Ionescu, care primește 10.000 lei doar ca simplu membru CA, o sumă aproape egală cu cea a directorului general executiv.

Ionuț Corcodel, șef la Departamentul Resurse Umane la SEdC Mioveni SRL (6.000 – 7.000 lei/lună), este simultan membru CA la Regia Autonomă Județeană de Drumuri Argeș (RAJDA) și activează și în conducerea Regiei de Administrare a Domeniului Public și Privat.

Edilul CGA SA din Câmpulung este o structură cu o polarizare izbitoare. În timp ce directorul general Vasilescu Mihail ridică 9.500 lei/lună iar directorii de departamente primesc între 6.500 și 7.900 lei, membrii simpli ai CA (Ludovic Dorel Călcîi și Mihai-Daniel Stoicescu) primesc o sumă simbolică de doar 965 lei/lună. În schimb, președinta CA, Melania Voinescu, securizează 5.000 lei/lună.

Companii care înregistrează pierderi

14 societăți argeșene figurează cu pierderi (între -2 și -72%): Termo Calor Confort, Aquaterm AG 98, Apă Canal Dârmănești 2024, Prest Apă-canal Bogați, Servicii Edilitare Băilești, Ediltop Apă-Canal Recea 2021, Apă-Canal Ciofrîngeni, Serviciul Edilitar Cotmeana, Edilitare Boteni Muscel, Serviciul Public de Alimentare cu Apă Salubritate Canal și D, Serviciu Public Apă Canal Botești, Apă-Canal Dâmbovicioara, Adminserv Nucșoara și Servicii Utilitare Mihăești.

De asemenea, alte zece companii nu și-au declarat situația financiară: Apă-canal Coșești 2025, Agropit Pitești, Apă Canal Vulturești, Apă-Canal Valea Doamnei, Edilitare Vlădești, Servicii Edilitare Berevoești, Serviciul Administrarea Patrimoniului Comunei Valea Iașului, Serviciul de Apă 2021 Negrași, Topolog Agroprod SA și Upit Noua Generație.

La o primă vedere, nu vorbim despre o gaură uriașă produsă de companii mari, ci existența unui număr mare de societăți mici și foarte mici, dintre care unele funcționează cu marje negative severe.

Cazul spectaculos procentual este Apă-Canal Dâmbovicioara, o societate cu un singur salariat, care a încheiat 2025 cu o cifră de afaceri de 149.292 de lei și o pierdere de 107.454 de lei.

Marja netă a coborât dramatic, de la -11% în 2023 la -58% în 2024 și -72% în 2025. În același timp, datoriile au ajuns la 122.976 de lei, iar capitalurile proprii au devenit negative: -89.730 lei. Paradoxul este că afacerile au crescut puternic, dar pierderile au crescut și mai repede.

Cazul Apă-Canal Dâmbovicioara – societatea cu cele mai mari pierderi. Ce spune primarul

Cifrele seci pot spune multe despre o companie publică, dar nu spun întotdeauna întreaga poveste. Tocmai de aceea am ales să vorbim cu primarul Marian Avram despre cazul Dâmbovicioara, căci societatea de apă și canalizare din această localitate figurează cu cele mai mari pierderi din Argeș.

„Am preluat o societate aproape terminată, doar pe hârtii. Aveam un administrator cu jumătate de normă care venea din joi în Paște. Acum măcar are un administrator plin. Ne chinuim să luăm autorizație de la ANRSC, aviz de la Mediu. Am obținut avizul de la Apele Române, pentru gospodărirea apelor. Pentru redevența către Apele Române aveam 1 miliard de lei vechi de plată. Când am preluat societatea aveam probleme cu conducta, rețeaua era veche, vane blocate, proiectul nu corespundea, probleme cu apa. De când am preluat-o, cu ajutorul unor oameni de bună-credință, voluntari, am mai captat niște izvoare și le-am reconfigurat ca să fie apa suficientă. Acum avem apă în toată comuna, cu excepția unui cătun unde este greu să ajungi. Cred că undeva pe anul viitor vom ajunge și noi pe linia de plutire. Acum un singur om aleargă, eliberează documente, încasează facturi. Mai intervenim și noi de la primărie când are nevoie de sprijin. Urmează să aprobăm un buget de venituri și cheltuieli și să aprobăm organigrama și de la 1 ianuarie să se angajeze, măcar cu jumătate de normă 4-5 oameni: un instalator cu întreținerea, un electrician, un casier și ce mai este nevoie…”, explică primarul Marian Avram.

În acest caz, pierderea raportată are, potrivit edilului, și o componentă provenită din trecut. Societatea a trebuit să stingă datoria către Apele Române și să suporte cheltuielile necesare repunerii rețelei în funcțiune.

„S-a stins, în primul rând, debitul către Apele Române, apoi… piese de schimb pentru intervenții, pompe, mufe și tot felul de lucruri mărunte.”

Mai interesantă pentru discuția generală despre cele 55 de companii publice din Argeș este însă explicația pentru care Dâmbovicioara preferă să aibă propria societate, în loc să intre sub umbrela unui operator regional. Argumentul lui Marian Avram este unul foarte concret: prețul apei.

„Lucrul mai mic îl controlezi altfel. Noi cred că avem cel mai mic preț – 3 lei/mc. Numai o sticlă de 2 litri este 5 lei. Un operator mai mare să administreze rețeaua – e mai bine când ai bucătăria ta pentru că atunci când faci parte dintr-o asociere mai mare, prețul stabilit se aplică la toți. Și poate fi prea mare pentru locuitori. Eu încerc să pun pe picioare compania noastră. Până acum am fost așa, cu traista-n spate: am fost o perioadă cu un serviciu desființat, apoi am ținut de HidroPrahova. Apoi cei de la Apă Canal Pitești au analizat și n-au vrut într-un final, că dacă mai erau măcar 3 localități puteau face un punct de lucru aici, pentru intervenții. Dar n-au mai vrut și alții. Rucăr, Dragoslavele și-au făcut fiecare serviciile sau societățile lor.

Cazul Dâmbovicioara introduce astfel o nuanță importantă în radiografia companiilor publice din Argeș. O societate pe pierdere nu este automat o societate inutilă și nici rezultatul financiar al unui singur an nu spune singur dacă soluția aleasă de administrație este bună sau rea. Rămâne de văzut dacă societatea va ajunge, așa cum estimează primarul, „pe linia de plutire” și dacă tariful redus poate fi menținut fără acumularea unor noi datorii sau de plata unor subvenții care să împovăreze bugetul local. Deocamdată, anul viitor, bugetul va fi un pic înghesuit de plata a noi locuri de muncă în cadrul societății.

Campionii atribuirilor directe: cum se împart milioane de lei

Radiografia achizițiilor publice realizate prin SEAP în perioada 2021–2025 de marile regii și societăți comerciale controlate de stat în județul Argeș dezvăluie o realitate economică cel puțin interesantă. Banii publici circulă pe două filiere majore: hiper-concentrarea contractelor către un club extrem de restrâns de firme și preferința sistematică a atribuirilor directe.

La RATEN, instituția nucleară de la Mioveni a derulat plăți totale de 440 de milioane de lei către 565 de furnizori. La o primă vedere, pare o piață diversificată. În realitate, doar 8 furnizori înghit 92% din întreaga sumă (405 milioane de lei)! Restul de 557 de firme au fost lăsate să se bată pe firimituri de sub 8% din buget. În fruntea listei stau Ansaldo Nucleare S.p.A. și Reinvent Energy, care au securizat câte 100 de milioane de lei fiecare.

La SEdC Mioveni SRL, compania a cheltuit în cinci ani 44 de milioane de lei prin intermediul a 512 furnizori. Însă cifra care atrage atenția este procentul: 93% din toți acești bani (aproximativ 41 de milioane de lei) s-au dat prin atribuire directă. Doar un rest simbolic de 7% a trecut prin filtrul unei licitații publice.

În privința Termo Calor Confort SA, din cele 7 milioane de lei plătite către 236 de furnizori, 89% reprezintă atribuiri directe (circa 6 milioane de lei). Primele două firme din top, companii locale din județ (Grupinstal Serv 2007 și Electroval Sound SRL), au absorbit rapid câte un milion de lei fiecare.

Salpitflor Green SA a pompat 76% din fondurile sale (13 milioane de lei din totalul de 17 milioane) tot prin atribuiri directe, lăsând licitațiilor doar un sfert din activitatea comercială.

Publitrans 2000 SA preferă să-și plimbe banii către firmele din Capitală. Compania de transport public a Piteștiului are o conduită impecabilă: 94% din achiziții (99 de milioane lei) s-au făcut prin licitație. Prin prisma domeniului de activitate, peste jumătate din buget (54 de milioane de lei) pleacă exclusiv către doi giganți petrolieri (OMV Petrom Marketing – 35 mil. lei și Rompetrol Downstream – 19 mil. lei).

Apă Canal 2000 SA, cel mai mare operator regional, a plătit 421 de milioane de lei în perioada 2021–2025. Un eșantion restrâns de opt firme (în frunte cu Getica 95 Com – 48 mil. lei, Kranz Eurocenter – 33 mil. lei și Habau – 33 mil. lei) însumează 251 de milioane de lei, aceste firme absorbind 60% din toate fondurile.

Salubritate 2000 SA afișează o împărțire stabilă: 55% licitații și 45% atribuiri directe din totalul de 16 milioane de lei.

Și, nu în ultimul rând, Regia de Drumuri (RAJDA) a alocat majoritatea banilor (78%) prin licitații deschise pentru reparații și infrastructură, plătind 54 de milioane de lei.

Reforma statului trebuie să ajungă și aici

Radiografia companiilor publice din Argeș arată ceva suficient de important pentru a merita o discuție serioasă: în jurul administrațiilor locale funcționează un întreg ecosistem de societăți și regii, cu mii de angajați, conduceri proprii, consilii de administrație și achiziții de sute de milioane de lei.

Tabloul nu este însă unul în alb și negru. Unele dintre aceste companii sunt profitabile și furnizează servicii fără de care comunitățile nu pot funcționa. Altele merg pe pierdere, dar nici pierderea nu spune întotdeauna întreaga poveste. Cazul Dâmbovicioara o arată foarte bine: în spatele unui bilanț negativ pot exista datorii istorice, investiții și reparații necesare pentru repunerea pe picioare a unui serviciu public sau chiar alegerea unei comunități de a suporta anumite costuri pentru a păstra controlul local și un tarif accesibil populației.

În același timp, datele ridică întrebări legitime. Unele societăți au conduceri remunerate consistent, în câteva cazuri aceleași persoane apar în structurile mai multor companii publice, iar practicile de achiziție diferă considerabil: de la societăți care folosesc preponderent proceduri competitive până la altele în care atribuirea directă are o pondere importantă.

Tocmai de aceea, dacă România vorbește serios despre reforma statului, analiza nu se poate opri la numărul de angajați din ministere și primării și nici la o împărțire simplistă între companii „pe profit” și companii „pe pierdere”. Trebuie să ajungă și în această zonă mai puțin vizibilă a sectorului public și, mai ales, să judece fiecare structură după realitatea din spatele cifrelor.

Întrebările rămân simple: de ce există fiecare dintre aceste societăți, cât ne costă, ce servicii oferă, cât de eficient le oferă și dacă există o variantă mai bună pentru comunitate?

Pentru că reforma adevărată nu înseamnă nici să păstrezi o structură doar fiindcă există de ani de zile, nici să o desființezi doar fiindcă într-un bilanț apare cu minus. Înseamnă să afli ce se află în spatele cifrelor și abia apoi să decizi ce merită păstrat, ce trebuie îndreptat și ce poate fi făcut mai bine.

Foto: ediția tipărită