Își coordonează viața după principiul ”The sky is the limit!”. Claudia Dragomir își urmează pasiunile în fiecare pas al vieții personale și nu a dat greș.
Manager și designer vestimentar, în ultimii trei ani și-a canalizat energia pe un proiect de suflet, care a pornit de la experiența sa de mamă a doi copii. Dorind ca toți prichindeii să aibă o dezvoltare emoțională și fizică armonioasă, a pus bazele grădiniței EduCare, o unitate modernă, în care fiecare copil ce îi trece pragul este ocrotit și iubit și are parte de activități antrenante prin care să descopere universul înconjurător.
”Consider că dezvoltarea personală și cea profesională sunt în strânsă legătură și nu pot exista una fără cealaltă. Investesc mult în mine, urmând cursuri de pregătire și specializări, atât antreprenoriale, cât și pentru dezvoltarea mea. S-au schimbat deseori domeniile în care am activat, însă fundamentul a fost același: dorința de evoluție permanentă și de a aduce ceva nou în viața mea!”, ne-a dezvăluit Claudia Dragomir secretul evoluției sale.
În cariera sa profesională a învățat și lecții pe care ni le-a împărtășit.
”Cea mai mare provocare ca antreprenor este construirea unei echipe, în care să nu fii doar lider, ci parte integrantă dintr-un tot unitar. Ești lider, dar și coechipier, poziție care deseori generează mai multe responsabilități și trebuie să servești drept exemplu echipei tale. De asemenea, când îți formezi echipa cel mai dificil lucru este să menții interesul și motivația membrilor ei pentru evoluție permanentă. Deseori, când colegii te simt implicat și muncind cot la cot cu ei au tendința de a lăsa garda mai jos, pasând eventual din sarcinile lor în seama ta pentru că au văzut că le poți duce, deși nu ăsta este rolul tău. Ca femeie, pe parcursul evoluției mele, am observat că este greu să te impui într-o societate încă patriarhală și să fii și luată în serios, iar ca să dovedim de ce suntem capabile trebuie să facem eforturi sporite.”
Este de părere că ”problema tinerilor cu care lucrăm este faptul că vor un proces evolutiv rapid, cu precădere financiar, nu neapărat profesional sau personal, care să nu implice efort sau parcurgerea unor etape. «Am terminat facultatea, vreau să fiu director și să am venitul x», cam la asta se rezumă tinerii de azi. Acest lucru este imposibil! Creșterea se face lent, prin efort susținut prin motivație intrinsecă și neratând nicio etapă!”, explică domnia-sa.
Pentru anul acesta obiectivele sale țin de evoluție, optimizare și împlinire, în primul rând personală, considerându-se o norocoasă, deoarece activează într-un domeniu ce vine zilnic cu provocări și satisfacții incomensurabile.
”Este hrană pentru suflet această grădiniță și mă alimentează permanent!”, ne-a mărturisit fondatorul EduCare, Claudia Dragomir.
Sursă foto: print.
Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro: