Nicolae Pavelescu, deputat PSD de Argeș a anunțat faptul că schemele de ajutor de stat pentru IMM-uri coordonate de Ministerul de Finanţe, respectiv IMM PROD şi GARANT CONSTRUCT au fost aprobate de Comisia Europeană.
Firmele interesate pot depune în această perioadă cererile de finanţare la cele 21 de bănci partenere. Depunerea cererilor a începând de ieri, 6 iunie.
Programele se derulează prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi au un plafon total al garanţiilor de 4 miliarde lei.
Cele două programe reprezintă un sprijin real pe care guvernul îl acordă atât mediului de afaceri, cât şi unităţilor administrativ-teritoriale pentru încurajarea producţiei autohtone şi a investiţiilor.
În cadrul Programelor IMM PROD și GARANT CONSTRUCT se pot finanța următoarele activități:
✅Achiziția de echipamente și utilaje, inclusiv pentru reconversia de la intermediere la producție sau demararea de activități noi de producție;
✅Construcția, achiziția, amenajarea de terenuri și hale destinate producției;
✅Achiziția de echipamente, softuri, consultanță pentru transformarea digitală a IMM-urilor, inclusiv proiecte de retehnologizare pentru IMM-urile care activează și dezvoltă proiecte în industria producătoare;
✅Achiziția de echipamente în vederea alinierii la obiectivele de mediu (taxonomy) care să genereze eficiența energetică consumului propriu, panouri solare, stații de biogaz, stații de reciclare;
✅Finanțarea capitalului de lucru pentru stocuri de materii prime, materiale și mărfuri (în cazul companiilor producătoare care dețin propriile lanțuri de distribuție) și pentru alte cheltuieli de exploatare, pentru firmele care intenționează să deschidă/dezvolte/ diversifice activități de producție.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: