Comunitatea din Mățău, comuna Mioarele, a păstrat vie și în acest an tradiția Focului lui Sumedru.
Sărbătoarea a adus împreună localnici de toate vârstele, uniți de bucuria întâlnirii și de respectul pentru obiceiurile moștenite.

În seara de 25 octombrie, alături de comunitate s-au aflat Ion Iosif, primarul liberal al comunei Mioarele, și Alina Gorghiu, deputată de Argeș, prezentă, ca în fiecare an, la această sărbătoare.

Focul lui Sumedru este aprins în ajunul Sfântului Dumitru și marchează simbolic trecerea către anotimpul rece, iar în localitatea Mățău, el păstrează și o legătură esențială: aceea dintre generațiile care au dus tradiția mai departe și copiii care o descoperă astăzi, transmit reprezentanții PNL Argeș.

Aceștia subliniază faptul că în jurul focului, poveștile bunicilor devin amintirile celor mici, iar apartenența la comunitate capătă un înțeles simplu și profund, acela de a fi împreună cu oamenii locului și de a prețui legătura.
La Mățău, tradiția se transmite prin bucuria de a fi împreună.”, mai transmit reprezentanții PNL Argeș.

Sursa foto: PNL Argeș

























