anchetaonline.ro

Controale în carierele CE Oltenia. S-au dat amenzi de peste 150.000 de lei

de | 06.02.2023 21:33 | Știri, Lifestyle, Național

 

Reprezentanții ITM Gorj au efectuat în perioada 27 ianuarie – 3 februarie mai multe controale în carierele complexului energetic Oltenia.

Inspectorii au verificat 37 de locuri de muncă de pe raza județului Gorj din cadrul carierelor Complexul Energetic Oltenia au dat 19 amenzi în valoare de 153.000 de lei, în același timp fiind dispuse și 19 măsuri de remediere a deficiențelor constatate.

Printre deficienţele constatate se numără: nerespectarea monografiei de lucru; neasigurarea măsurilor de protecţie a lucrătorilor la electrosecuritate; neasigurarea măsurilor necesare pentru protecţia şi stingerea incendiilor; nefuncţionalitatea unor dispozitive de siguranţă; lipsa sistemelor şi dispozitivelor de protecţie la organele de maşini aflate în mişcare“, au precizat reprezentanţii ITM Gorj într-un comunicat de presă.

Oltenia

Foto: zf.ro

De precizat că aceste controale fac parte din campania națională declanșată la sfârșitul lunii ianuarie, în industria minieră, după accidentul grav de la Cariera Jilţ Sud. În acel accident și-au pierdut viața trei muncitori și alți 10 au fost răniți, după ce o mașină care îi transporta pe muncitori s-a răsturnat.

Din comunicat mai aflăm că, în perioada 30 ianuarie – 3 februarie, inspectorii de muncă au efectuat alte 49 de controale la angajatorii din judeţul Gorj și au aplicat un număr de 25 sancţiuni contravenţionale în cuantum de 163.000 lei şi au fost trasate 95 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.

Aceste controale au vizat atât domeniul relaţiilor de muncă, cât şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

 

 


Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Complexul Energetic Oltenia