Cristian Gentea: ”Extindem rețeaua de apă și canalizare pe Aleea Stadionului și pe strada Narciselor”

de | 11.07.2023 13:05 | Știri, Administrație, Pitești

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, anunță noi investiții. De data aceasta sunt vizați cetățenii care stau pe Aleea Stadionului și pe strada Narciselor. Astfel, administrația locală anunță extinderea rețelei de apă și canalizare în zonele amintite, urmând a fi deservite 30 de gospodării prin această lucrare.

Potrivit celor precizate de Cristian Gentea lucrările se vor termina până la începutul anului viitor, iar valoarea contractului este de 1.083.999 lei.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

”Extindem rețeaua de apă și canalizare menajeră pe Aleea Stadionului și pe strada Narciselor!

30 de gospodării vor fi deservite în urma lucrărilor de investiții efectuate de S.C. Apă Canal 2000 SA: o stație de pompare apă uzată, 615 metri de canalizare menajeră, peste 200 de metri conductă de refulare și 300 de metri conductă de apă!

Lucrările se vor finaliza până la începutul anului viitor.

Valoarea contractului este de 1.083.999 lei”, a scris Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sticla. Colectarea separată a deșeurilor nu este o opțiune, ci o obligație!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești

Ultimele articole