anchetaonline.ro

Cristian Gentea: ”O soluție care nu va afecta în niciun fel circulația în municipiul Pitești”

de | 29.03.2023 19:40 | Știri, Administrație, Județean, Național, Pitești

Cristian Gentea, primarul Piteștiului, vine cu o veste bună pentru cetățeni. Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a eliberat astăzi avizul de instituirea restricțiilor de circulație pentru realizarea construcției – “Realizare bretele provizorii stânga, dreapta, în vederea devierii circulației de pe autostradă”. Această soluție a fost găsită astfel încât circulația să nu fie afectată în Pitești.

Această soluție a fost găsită în cadrul discuțiilor CNAIR cu constructorul Webuild, cel care realizează lucrările pe tronsonul 5 al Autostrăzii Pitești – Sibiu (secțiunea Curtea de Argeș – Pitești), și la care au participat și reprezentanții administrației locale din Pitești.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

”Veste bună pentru piteșteni!

În urmă cu câteva minute, am luat legătura cu Eduard Dima, directorul adjunct al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi DRDP București, cel care mi-a transmis următoarele: Direcția Regională de Drumuri și Poduri București a eliberat astăzi avizul de instituirea restricțiilor de circulație pentru realizarea construcției – “Realizare bretele provizorii stânga, dreapta, în vederea devierii circulației de pe autostradă”.

Aceasta este soluția agreată de CNAIR pentru constructorul Webuild, la întâlnirea la care au participat și reprezentanții Primariei Pitești, o soluție care nu va afecta în niciun fel circulația în municipiul Pitești, atât pe strada Depozitelor, cât și pe calea Bascov.

Bretelele vor avea o lungime de câte 800 metri fiecare și vor fi construite în imediata apropiere de cele două căi de rulare de pe Autostrada A1, în zona nodului rutier Bascov.

Așa cum v-am promis, am fost fermi, iar Piteștiul nu va fi afectat în niciun fel!”, a scris Cristian Gentea pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Oamenii de afaceri argeșeni – prezenți în număr mare la întâlnirea cu președintele ANAF

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Primăria Municipiului Pitești