► Vizitat în penitenciar de către un misterios individ care s-a recomandat de la DNA, fostului primar de la Albeștii de Muscel i s-ar fi propus să iasă mai devreme din închisoare cu condiția să declare că avocatul său i-ar fi cerut bani pentru a-i aranja procesul.
► Avocatul Alin Anton a sesizat Parchetul General, formulând plângere penală împotriva unor angajaţi ai DNA pentru şantaj şi cercetare abuzivă.
În urmă cu aproximativ trei luni, viața și cariera avocatului argeșean Alin Anton au luat o întorsătură dramatică, în momentul în care acesta s-a trezit acuzat de către procurorii DNA de trafic de influenţă. Avocatul tocmai era pe cale să devină judecător, ca urmare rezultatului foarte bun obţinut la concursul de admitere în magistratură, când a devenit peste noapte ţinta unui dosar penal.
Aflat sub control judiciar, în martie Alin Anton a fost trimis în judecată şi aşteaptă procesul la Curtea de Apel Alba Iulia. După ce s-a aflat că ancheta ar fi pornit de la denunţul unei foste cliente fugite în Anglia, căreia i s-ar fi promis reducerea pedepsei dacă îl reclamă pe avocat, apar noi detalii şocante în acest dosar cel puţin ciudat.
► Curiosul caz al avocatului Alin Anton
În data de 17 ianuarie, cu o zi înainte să susţină interviul pentru admiterea în magistratură, avocatul Alin Anton a fost reţinut de către procurorii DNA Piteşti, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Concret, avocatului argeşean i s-a adus la cunoştinţă că împotriva sa a fost pusă în mişcare o acţiune penală, fiind acuzat că, în 2019, ar fi cerut de la o fostă clientă, care se afla în Anglia și care era condamnată la închisoare într-un dosar penal, suma de 10.000 euro, pentru a determina – prin influența pe care ar fi pretins că o are la Înalta Curte – admiterea unui recurs în casație.
Femeia, care era fugită în Anglia după o condamnare în România pentru fraudă informatică, l-a denunţat pe fostul ei avocat, demersul nefiind însă făcut, se pare, din proprie iniţiativă, ci la sugestia unei persoane care ar fi contactat-o telefonic şi care s-ar fi recomandat ca fiind de la DNA. Acest lucru reiese din reproducerea unei discuţii pe care denunţătoarea a avut-o cu avocata sa din Marea Britanie şi care se regăseşte printre filele aflate la dosarul lui Alin Anton.
În schimbul de replici, românca fugită în Anglia relatează, printre altele, că ar fi primit un telefon de la Direcţia Naţională Anticorupţie. Din discuția respectivă reiese că persoana care ar fi contactat-o a întrebat-o dacă nu cumva avocatul pe care l-a avut i-a cerut bani pentru a interveni în dosarul ei, același misterios apelant propunându-i să facă un denunţ pentru a beneficia de reducerea pedepsei.
Neavând decât de câştigat din acest troc, femeia a acceptat oferta celui care s-a dat drept reprezentant al DNA şi, chiar în ziua în care a primit telefonul, a şi trimis un denunţ la DNA, susţinând că cei 10.000 euro trimişi prin Western Union către Alin Anton nu ar fi reprezentat onorariul avocațial conform înţelegerii lor, ci şpagă pentru un magistrat de la Înalta Curte.
Bizareriile din acest dosar nu se opresc însă aici, deoarece proba pe care denunţătoarea a adus-o pentru a-şi demonstra acuzaţiile este un simplu document word, în care aceasta a transcris o aşa-zisă discuţie purtată prin mesaje cu avocatul piteştean, alăturând nişte print-screenuri, și în care acesta i-ar fi pretins banii şi i-ar fi dat asigurări asupra influenţei sale.
Mai mult decât atât, se pare că discuţia respectivă – redactată de denunţătoare pe documentul word cu print-screenuri ataşate (fişier pe care o persoană condamnată pentru fraudă informatică îl poate face fluierând) – nici măcar nu a fost găsită la percheziţiile informatice, nici în telefonul lui Alin Anton, nici în cel al fostei sale cliente, telefon pe care aceasta l-a trimis din Anglia în România ca probă!
Dacă până acum maniera în care s-a ajuns la punerea sub acuzare a avocatului Alin Anton a ridicat multe semne de întrebare, noi informaţii sunt pe cale să arunce în aer acest dosar. Şi asta pentru că, potrivit surselor „Ancheta”, recent avocatul argeşean ar fi făcut o plângere penală împotriva unor angajaţi ai DNA pentru şantaj şi cercetare abuzivă.
► Vizită misterioasă la Penitenciarul Mioveni
Povestea din spatele dosarului penal al avocatului Alin Anton devine tot mai stranie. Surse „Ancheta” au dezvăluit faptul că, recent, avocatul l-a vizitat în Penitenciarul Mioveni pe fostul primar de la Albeştii de Muscel, Ion Năftănăilă, care ispăşeşte mai multe pedepse cu închisoarea. Ion Năftănăilă i-a fost client lui Alin Anton, dar îi este şi un apropiat, cei doi cunoscându-se de multă vreme.
Cu acest prilej – spun sursele noastre – fostul primar i-ar fi povestit avocatului că, recent, ar fi fost căutat la penitenciar de o persoană care, fără să îşi spună numele, s-ar fi prezentat ca fiind „de la DNA”. Persoana respectivă – despre care nu ştim dacă era sau nu procuror ori judiciarist al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, aşa cum s-a recomandat – i-ar fi pus lui Ion Năftănăilă tot felul de întrebări referitoare la dosarele sale şi la modul în care Alin Anton a prestat serviciile de avocat.
Ceea ce l-a determinat însă pe Alin Anton să facă plângere penală la procurorul general al României, împotriva angajatului sau angajaţilor DNA care ar fi procedat de asemenea manieră, a fost însă faptul că persoana care a mers în penitenciar la fostul primar de la Albeştii de Muscel i-ar fi propus acestuia să îşi reclame fostul avocat şi să pretindă că i-ar fi dat bani lui Alin Anton ca să intervină în procesul său la anumiţi judecători. Evident, nu pe degeaba! Pentru că, după cum susţin sursele noastre, în schimbul denunţului, lui Năftănăilă i s-ar fi oferit promisiunea eliberării condiţionate.
Ca şi cum nu ar fi fost suficient, pretinsul angajat al DNA i-ar fi lăsat timp de gândire lui Ion Năftănăilă şi ar fi revenit câteva zile mai târziu la Penitenciarul Mioveni într-o nouă tentativă de a-l convinge pe fostul primar să-şi denunţe avocatul cu privire la un aşa-zis trafic de influenţă.
În ciuda insistenţelor fostului primar de a se legitima, persoana respectivă a refuzat să se prezinte, însă a continuat să-şi susţină oferta de eliberare condiţionată contra denunţ împotriva avocatului Anton, ofertă pe care Ion Năftănăilă a declinat-o. Mai mult decât atât, acesta nu numai că nu a acceptat să formuleze un fals denunţ, ci l-a şi informat pe Alin Anton despre tentativa misteriosului vizitator insistent de a-l convinge să-l toarne pe acesta la DNA, în ciuda faptului că fostul primar i-a spus în mod repetat că nu are ce să declare împotriva avocatului său.
► Plângere penală adresată procurorului general al României împotriva angajaților DNA
Șocat de cele aflate, avocatul piteștean nu a mai stat pe gânduri și s-a adresat procurorului general al României, formulând plângere penală împotriva funcționarilor DNA care ar fi recurs la astfel de metode pentru a face rost de probe împotriva sa.
Cine este misteriosul investigator care l-a vizitat pe Ion Năftănăilă în închisoare? Este acesta, într-adevăr, procuror sau polițist în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, așa cum s-a recomandat? Asta rămâne să afle reprezentanții Parchetului General consultând documentele Penitenciarului Mioveni, acolo unde accesul oricărei persoane se face pe baza actelor de identitate și este consemnat în registrele închisorii, dar și prin simpla verificare a camerelor video ale instituției.
Dacă relatările fostului primar de la Albeștii de Muscel se dovedesc a fi reale, atunci DNA, punctual, și justiția, în general, ar putea avea o gravă problemă internă, creând astfel îndoieli cu privire la faptul că și alte persoane ar fi putut fi abordate în aceeași manieră, fie că vorbim de speța care îl vizează pe avocatul Alin Anton, fie și de alte dosare penale instrumentate de parchetul anticorupție.
Contactat de redactorii „Ancheta”, avocatul Alin Anton a preferat să nu comenteze nici de această dată referitor la orice are legătură cu cazul său.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Transporturi de lemne din pădurile Argeşului – pe harta clonelor din SUMAL