”Dosarul Transferurilor”. Apartamentul unui cunoscut om de afaceri, scos la licitație

de | 18.03.2023 14:49 | Economic, Național, Știri

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat că scoate la licitație un bun imobil sechestrat, pentru recuperarea prin procedura de executare silită a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești, în ”Dosarul Transferurilor”. Prețul de pornire al licitației este de 975.942 de lei, fără TVA. Potrivit celor de la digisport este vorba despre un apartament al lui Giovanni Becali.

Sentința în ”Dosarul Transferurilor” s-a dat în 2014, deși procesul a început în 2008. Giovanni Becali (70 de ani) a fost condamnat, in martie 2014, la 6 ani și 4 luni de închisoare cu executare în acest dosar, însă a ispășit doi ani și jumătate, după care a fost eliberat condiționat. Apoi, s-a întors după gratii pentru acuzația de dare de mită și a ieșit în mai 2018.Pentru impresar problemele nu s-au terminat. Acum, ANAF a scos la licitație un apartament deținut de Giovanni Becali în încercarea de a recupera o parte din prejudiciul adus de acesta statului, stabilit în urma ”Dosarului Transferurilor”.

Licitația, organizată pe 05 aprilie

ANAF scoate la licitație un bun imobil sechestrat, pentru recuperarea prin procedura de executare silită a debitelor stabilite prin hotărâri judecătorești, în ”Dosarul Transferurilor”. Imobilul, reprezentat de un apartament compus din cinci camere și dependințe, conform documentației cadastrale, are suprafața totală de 118 m.p. și este situat în București, pe Calea Floreasca nr. 91-97, la etajul 1 al unui bloc cu regim de înălțime P+4E, edificat în anul 1990. Prețul de pornire al licitației este de 975.942 de lei, fără TVA. Cartierul Floreasca se află în zona mediană de nord a Capitalei, la aproximativ 3 km de centrul orașului. Zona este rezidențială și are în proximitate puncte de interes precum Parcul Floreasca, Grădina Jean Monnet, Stadionul Dinamo sau Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. ”Licitația publică va fi organizată în data de 05.04.2023, ora 14.00, în București, str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 10, Corp B, et. 2, sector 3. Persoanele interesate pot afla toate informațiile necesare înscrierii la licitație pe portalul ANAF, www.anaf.ro, secțiunea Info ANAF, subsecțiunea Anunțuri/Valorificare prin licitație a bunurilor sechestrate, Anunțul privind vânzarea bunurilor imobile/ansambluri de bunuri imobile nr. A_EMB 2357/09.03.2023”, se arată în anunțul ANAF.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook ANAF

Citiți, de asemene, pe anchetaonline.ro:

Proiect MIPE. 1,4 miliarde de euro pentru independența energetică

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dinamo

Ultimele articole