Educație pentru minte și suflet. Activitate catehetică la Catedrala din Mioveni – ”Lăsați copiii să vină la Mine…”

de | 29.02.2024 12:22 | Mioveni, Lifestyle

În cadrul programului ”Școala altfel” s-a derulat proiectul educațional ”Lăsați copiii să vină la Mine”, ocazie cu care elevi ai Liceului Teoretic ”Iulia Zamfirescu” din Mioveni, însoțiți de profesoarele Steluța Săndulescu și Andreița Stancu au mers la Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel, anunță Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului pe pagina de Facebook.

Aici copiii au fost întâmpinați de preotul paroh Puiu Diaconescu care le-a vorbit cu multă dragoste despre istoricul lăcașului de cult, despre semnificația scenelor iconografice realizate în tehnica mozaic, despre importanța postului, a rugăciunii, a faptelor bune și a participării la Sfânta Liturghie și a răspuns tuturor întrebărilor pe care copiii i le-au adresat. La final, pentru răbdarea și atenția de care au dat dovadă, părintele i-a miruit pe copii și le-a dăruit iconițe, se mai arată în informarea publicată pe pagina de Facebook a Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Sursă foto: Facebook Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

ANPC. ”Un mărţişor nu poate fi din argint sau placat cu aur dacă este vândut la colț de stradă şi costă câțiva lei”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului

Ultimele articole