Examenul pentru admiterea la liceu ar putea fi eliminat! Ce alternativă este luată în calcul

de | 24.03.2023 17:54 | Știri, După locație, După subiect, Lifestyle, Național

Examenul pentru admiterea la liceu ar putea fi eliminat! Ce alternativă este luată în calcul

Veste pentru elevii din România! Examenul pentru admiterea la liceu ar putea fi eliminat, fiind luată în considerare o altă alternativă în acest sens.

Mai exact, potrivit unei propuneri a Consiliul Economic și Social (CES), ar putea fi introdusă evaluarea națională cu 5 probe, propunerile fiind incluse în cadrul celor două proiecte de legi ale Educației.

Consiliul Economic și Social a propus eliminarea articolelor care introduc o formă dublă de acces în învățământul liceal: „La Art. 98, alin. (2), (5), (6), (7), (8), (9) și (13) se abrogă.”

Documentul a fost consultat de Edupedu.ro, iar în acesta se precizează faptul că accesul diferit la liceu „creeză situații discriminatorii pentru elevi”:

– Prezența într-o clasă atât a elevilor cu examen de admitere, cât și a celor care au fost repartizați pe baza mediei de la evaluarea națională, în situația în care nr de locuri de la o specializare nu se completează cu elevii care participă la examen
– Elevii care iau o medie de admitere buna la evaluarea națională, dar nu participă la examenul de admitere se pot afla în situația de a nu prinde un loc la specializarea/ profilul pentru care au optat.
– Se creează oportunități de acces pentru elevii care provin din familii cu posibilități financiare, familii care pot angaja ore de pregătire suplimentară a copiilor în vederea participării la examenul de admitere”, se arată în document, potrivit Edupedu.ro.

Foto descriptiv Adevărul

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Laborator de informatică dotat de DRÄXLMAIER la Universitatea Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole