Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Bucureşti. Ce modificări apar la admiterea din acest an

de | 20.02.2023 15:55 | Știri, Administrație, După locație, După subiect, Național

Important pentru cei care vor să se înscrie la studii universitare de licenţă la Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Bucureşti. Admiterea din luna iulie va veni cu câteva schimbări.

”Nota finală a candidatului la examenul de admitere va fi compusă din: 50% examenul scris şi 50% media de la examenul de bacalaureat. Examenul scris va consta în două probe: Test grilă vocabular (25%) şi Argumentare (25%). Ultimele medii egale de la examenul scris se vor departaja în ordine descrescătoare prin nota de la testul grilă de vocabular şi proba de argumentare”, a anunţat instituţia de învăţământ superior într-un comunicat, potrivit celor de la Agerpres. De altfel, candidaţii se pot înscrie la examen la mai multe specializări, iar taxa de înscrierea la examenul de admitere pentru o specializare este 250 de lei, pentru două specializări – 350 de lei, iar pentru trei specializări – 450 de lei, potrivit sursei citate. Studenţii Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, împreună cu cadrele didactice, se vor deplasa în câteva licee din Bucureşti şi din ţară în cadrul Caravanei oficiale a facultăţii, ce va avea loc în intervalul 20 martie – 20 aprilie, pentru a prezenta oferta educaţională a FJSC şi noutăţile examenului de admitere din acest an.

Calendarul admiterii din sesiunea iulie 2023

  • 3-13 iulie – înscrierea candidaţilor (online)
  • 14 iulie – verificări dosare candidaţi înscrişi/finalizare validări candidaţi
  • 15 iulie – programarea la sală pentru examene
  • 17-19 iulie – desfăşurarea examenelor, astfel: 17 iulie – CRP, 18 iulie – Publicitate, 19 iulie – Jurnalism.
  • 19-28 iulie – corectură, afişare liste, confirmări, finalizarea procesului de admitere.

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fără examen de admitere în școlile de maiștri militari și subofițeri!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: