Clipe de groază pentru o minoră de 16 ani, în Argeș, după ce a fost sechestrată de către un bărbat care i-ar putea fi tată.
Agresorul, în vârstă de 45 de ani, s-ar fi încuiat în dormitor, în noaptea de 3 septembrie, cu fata, împotriva voinței ei.
Fiica bărbatului, o tânără în vârstă de 19 ani, a a apelat la 112, după un schimb de mesaje cu victima, care i-ar fi cerut acest lucru.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați, în cursul dimineții de 3 septembrie, în jurul orei 06:30, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că o minoră de 16 ani este ținută încuiată într-o locuință de pe raza comunei Hartiești, împotriva voinței sale.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Secției de Poliție Rurală Hârtiești, care au identificat persoanele implicate.
În urma cercetărilor, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
După administrarea probatoriului, în cursul zilei de 4 septembrie, în dosarul penal aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în ziua de 05 septembrie, bărbatul a fost prezentat de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung l-au prezentat pe cel în cauză în fața instanței competente, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Descriptiv.
Sursa foto: Karolina Grabowska/ Pexels
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Bărbat din Sri Lanka – prins conducând beat și fără permis prin Pitești!