Victima din accidentul de la Mihăești a decedat! Este vorba de o fetiță de 6 ani

de | 19.05.2022 11:26 | Știri, Eveniment, Județean

Tristețe fără margini pentru o familie din Argeș, fetița lor de numai 6 ani a murit!

 

Tragedie în această dimineață  pe DN 73, în localitatea Mihăești unde a avut loc un accident în care a fost implicat un pieton, o fetiță.

Din informații aflăm că fetița a fost rănită grav și din păcate manevrele de resuscitare nu au reușit.

Fetița care avea doar 6 anișori a murit.

Polițiști Biroului Rutier Câmpulung au intervenit la fața locului pentru cecetări.

 

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, pe fondul traversării, o minoră de 6 ani, din Mihăești a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 63 de ani, din Câmpulung, care se deplasa pe DN 73, pe raza localității Mihăești, din direcția Câmpulung spre Pitești.

Din păcate, a fost constatat decesul fetiței.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care tragicul eveniment rutier a avut loc, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

 

Foto descriptiv

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IPJ Argeș

Ultimele articole