Filmul „Spre Nord”, regizat de Mihai Mincan, va fi proiectat în premieră la Cinematograful de artă „București”, sâmbătă, 18 martie 2023, de la ora 18.00.
În rolurile principale sunt actorii: Soliman Cruz, Niko Becker, Alexandre Nguyen și Bart Guingona.
De precizat că filmul este inspirat din fapte reale.
Acțiunea se petrece în anul 1996, undeva pe mare. Joel, un marinar credincios filipinez descoperă un pasager român urcat clandestin pe vasul pe care lucrează. Știind că tânărul Dumitru riscă să fie aruncat peste bord dacă va fi descoperit de căpitan și ofițeri, Joel intră într-un joc periculos de a-l salva, implicându-și echipajul, credința în Dumnezeu și deopotrivă, viața unui om nevinovat.
Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei iar studenții și pensionarii beneficiază de o reducere de 50% iar elevii de 75% .
Tot la Cinematograful de artă „București”, duminică, 19 martie, de la ora 18.00 – va fi proiectat filmul „Căutătorul de vânt”.
Filmul este în regia lui Mihai Sofronea iar în rolurile principale sunt actorii: Dan Bordeianu, Olimpia Melinte și Adrian Titieni.
Despre ce este vorba în film?
Când Radu află că mai are doar câteva luni de trăit, fuge până ajunge într-un sat izolat, la Nea Pavel, unde se refugiază în căsuța sa mică din vârful dealului. Timpul trece și Radu începe să trăiască o nouă viață, uitând de așteptarea morții și bucurându-se de simplitatea clipei. El cutreieră împrejurimile împreună cu bătrânul, „căutând vânt”. Dar când își dă seama că s-a îndrăgostit de o femeie din sat, își amintește de sfârșitul său iminent. Unde îl va purta vântul mai departe?
Un bilet la acest film este 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: