Fiul unui celebru interlop, autorul „jafului secolului”, a fost prins pe teritoriul Italiei

de | 30.04.2024 12:14 | Național, Eveniment

Un bărbat de 34 de ani, din București, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, a fost depistat și prins, în cursul nopții de  29 spre 30 aprilie 2024, pe teritoriul Italiei.

Pe numele acestuia, la data de 31 mai 2021, Tribunalul București a emis un mandat de arestare preventivă, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor, dosar instrumentat de către DIICOT-Structura Centrală.

Astfel, la data de 29 spre 30 aprilie 2024, în urma schimbului de informații realizat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei și DIICOT-Structura Centrală, cu sprijinul Biroului Atașaților de Interne din cadrul Ambasadei Italiei la București, a fost depistat, în Italia, de Squadra Mobile Milano din cadrul Poliției de Stat din Italia, un bărbat, de 34 de ani, din București, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.”, transmite Poliția Capitalei

Este vorba despre Stoica Alexandru Daniel, fiului celebrului interlop Marian Stoica, alias Dacian Ursaru, recunoscut drept unul dintre liderii interlopi importanți din Capitală. Dacian Ursaru este supranumit autorul „jafului secolului” din 1966, când s-au furat bijuterii în valoare de aproximativ 650.000 de euro.

Potrivit libertatea.ro, în perioada martie 2019-iunie 2020, Alexandru Stoica, împreună cu membrii grupării din care făcea parte, au montat dispozitive de skimming la bancomate din Miami, în Statele Unite ale Americii, cu ajutorul cărora au aflat datele de pe cardurile bancare, cu care au retras apoi bani din conturile victimelor.

În octombrie 2020, americanii au reuşit să-l captureze pe Alexandru Stoica în timp ce încerca, cu o cagulă pe faţă, să scoată bani, cu carduri false, de la un bancomat. În închisoare însă a stat doar câteva luni.

Foto: Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Activități preventive desfășurate de polițiștii argeșeni în trafic

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dacian Stoica