Fostul și actualul iubit al unei femei s-au luat la bătaie în plină stradă, în Curtea de Argeș

de | 16.07.2022 21:16 | Știri, Curtea de Argeș, După locație, După subiect, Eveniment

Bătaie în plină stradă, în această după-amiază, în municipiul Curtea de Argeș. Un apel la 112 anunța conflictul dintre doi bărbați, unul de 26 de ani, din Băiculești, iar altul de 33 de ani, din Curtea de Argeș.

Între cei doi existau neînțelegeri mai vechi, unul fiind fostul soț, iar celălalt actualul al unei femei, prezentă și ea la întreaga scenă care a avut loc astăzi.

Și-au împărțit pumni și picioare, iar pentru că situația părea că va degenera, oamenii din jur au sunat la Poliție. Ba chiar, au intervenit să îl salveze pe bărbatul de 33 de ani, care a ieșit mai „șifonat” în urma acestei întâlniri.

Ajunși la fața locului, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au aplanat starea conflictuală.

Bărbatul de 33 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Cel mai tânăr, în vârstă de 26 de ani, a ajuns la sediul Poliției pentru audieri.

Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, iar cercetările continuă pentru administrarea de probatoriu și luarea măsurilor legale care se impun.

Foto credit: Ziarul Actualitatea Argeșeană

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Reacție dură după scandalul Găitan: „Domnul doctor s-a făcut dispensabil!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole