Generația Z. Provocările tinerilor în alegerea carierei

de | 05.04.2024 09:51 | Mioveni, Administrație

Aproximativ 150 de elevi de clasa a XII-a din Mioveni au avut parte joi de una dintre cele mai importante lecții de dirigenție din viața de adolescent, anunță administrația locală. Prin intermediul proiectului educativ-formativ “Generația Z”, elevii au avut ocazia să asculte poveștile de succes ale altor tineri din comunitate care au reușit să se remarce în domenii precum medicină, administrație, management, sport, educație, inginerie, mediu de afaceri.

Vorbind din experiența trecutului și pe baza exemplului personal, invitații le-au povestit tinerilor despre provocările, obstacolele și reușitele care au contribuit la alegerea unei cariere în domeniul în care aceștia și-au descoperit abilitățile și inspirația de a se dezvolta. Sfaturile s-au axat pe nevoia de autocunoaștere individuală, evaluarea abilităților, descoperierea unui mentor care să ne inspire și cel mai important, încrederea în sine. Invitații speciali ai proiectului au fost conf. univ. dr. Sebastian Ene – antrenor emerit și maestru al sportului, Alexandru Șerban – Președinte Executiv Asociația Oamenilor de Afaceri Argeș, jurist Gabriel Hepeneț – reprezentant al Instituției Prefectului Argeș, Mădălina Precup – antreprenor și trainer, ing. Gabriel Rădulescu – Director Tehnic SC Delta Invest SRL, medic specialist Florian Burtea – Director Medical al Spitalului Mioveni, ing. Ciprian Țurlea – viceprimarul orașului Mioveni.

Sursă foto: Primăria Orașului Mioveni.

Criteriile după care tinerii își aleg modelele în viață constituie un subiect actual, care ar trebui să reprezinte o preocupare acută nu doar pentru familie, sau școală, ci pentru întreaga societate, având în vedere faptul că educația tinerei generații tinde să fie influențată tot mai intens de modelele de la televizoar ori din social media. Proiectul “Generația Z” face parte din cadrul proiectului Educațional Județean “Viitor pentru Tine!” și este organizat de Liceul Teoretic “Iulia Zamfirescu”, Primăria Mioveni și Inspectoratul Școlar Județean Argeș, sub coordonarea prof. psiholog George Nilă.

Sursă foto: Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Unde va juca FC Argeș? Cristian Gentea mesaj pentru Ion Dumitru: ”Sunteți un om deosebit și unul dintre prietenii mei de suflet!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ciprian Țurlea | Delta Invest | Mioveni | Primăria Mioveni | Primăria Orașului Mioveni

Ultimele articole