Schimbare importantă pe piața centrelor de fitness din România. Compania olandeză Basic-Fit, cel mai mare operator de profil din Europa, a decis să renunțe la colaborarea cu franciza prin care era prezentă și în țara noastră, inclusiv în Pitești.
Hotărârea vine la doar câteva luni după ce Basic-Fit a cumpărat lanțul german Clever Fit, într-o tranzacție de peste 160 de milioane de euro. Odată cu această achiziție, grupul olandez a preluat indirect și cele două cluburi francizate din România, unul în București și unul în Pitești, conform Profit.ro.
Reprezentanții companiei spun însă că nu urmăresc să devină lider pe piața din România, motiv pentru care au încetat colaborarea. Aceeași decizie a fost luată și în cazul unui club din Republica Cehă.
În timp ce Basic-Fit continuă să crească la nivel european, cu peste 2.190 de cluburi și rezultate financiare în urcare, afacerea din România a mers în direcția opusă.
Firma care administrează cele două cluburi a raportat venituri mai mari anul trecut, însă a încheiat anul cu pierderi de aproape 1,84 milioane de lei, după ce în anul precedent era pe profit.
Deocamdată, compania nu a anunțat închiderea cluburilor din România, ci doar încetarea colaborării cu francizații locali.
Foto (descriptiv) pixabay


























