O grenadă ofensivă de mână pentru exercițiu a fost găsită în gospodăria unui localnic din comuna Bascov, ieri după-amiază, în jurul orei 14:55.
Muniţia, care datează, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial, a fost găsită în timpul unor lucrări la săpăturile unei fundații pentru ridicarea unui imobil.
Cu grenada în curtea casei
În urma descoperirii, argeșeanul a sunat imediat la 112, iar la fața locului s-a deplasat echipajul pirotehnic al ISU Argeș.
Echipajul pirotehnic al ISU Argeș a fost solicitat să intervină pentru identificarea, cercetarea, transportul și depozitarea, în vederea distrugerii, a unei grenade ofensivă de mână pentru exercițiu, găsită în curtea unei gospodării din comuna Bascov.”, transmite ISU Argeș
Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță de către echipajul pirotehnic, urmând a fi distrusă ulterior, prin explozie controlată.
Recomandările pompierilor
Pirotehnicienii argeșeni reamintesc cetăţenilor că aceste elemente sunt foarte periculoase. În ciuda stării acestora de degradare, munițiile rămase neexplodate pot fi încă active și manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.
De asemenea, se interzice ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe, comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, introducerea muniţiilor în foc, topirea elementelor metalice de muniţii, tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură, folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte, demontarea focoaselor sau a altor elemente componente sau folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii.
REAMINTIM CETĂȚENILOR:
⛔ Nu atingeți aceste elemente;
⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să le demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi;
� Apelați numărul unic de urgenţă 112 pentru ca echipajele specializate să intervină în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente.”, transmite ISU Argeș
sursă foto ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Alertă alimentară! Bomboane de ciocolată, retrase din magazinele Mega Image