Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află în Italia, tranzitează această țară sau au planificate călătorii în perioada următoare că vineri, 30 octombrie 2026, va avea loc o grevă la nivel național, care va afecta furnizarea de servicii publice și private, în domeniile educației, sănătății și transporturilor.
Grevă în Italia, pe 30 octombrie! MAE, avertisment pentru români
Cele mai importante perturbări sunt așteptate în transporturi. În sectorul aerian, MAE anunță că vor fi perturbări pe întreaga durată a zilei de 30 octombrie, între orele 00:00 și 23:59. Astfel, pasagerii ar putea întâmpina întârzieri sau anulări ale zborurilor.
Nici transportul feroviar nu va fi ocolit. Circulația trenurilor ar putea fi afectată începând de joi, 29 octombrie, de la ora 21:00, până vineri, 30 octombrie, la ora 20:59.
În ceea ce privește transportul public local, programul și eventualele întreruperi vor fi stabilite în funcție de fiecare zonă. Totodată, există posibilitatea ca traficul rutier pe autostrăzi să fie afectat începând de joi seară, de la ora 22:00.
Proteste în marile aglomerații urbane din Italia
De asemenea, se preconizează că sistarea serviciilor va fi însoțită de mișcări de protest în principalele aglomerații urbane de pe teritoriul Italiei.
MAE le recomandă cetățenilor români să urmărească informațiile oficiale și să verifice din timp programul zborurilor și al trenurilor, precum și eventualele modificări ale transportului local.

Unde pot cere ajutor românii aflați în Italia
Pentru informații și asistență consulară, cetățenii români pot apela numerele Consulatului General al României la Roma:
– +39 06 835 233 44
– +39 06 835 233 52
– +39 06 835 233 58
– +39 06 835 233 56
– +39 06 835 233 69
– +39 06 835 233 71
– +39 06 835 233 74
Apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate și sunt preluate în regim de permanență.
În situații dificile, speciale sau care necesită intervenție de urgență, românii au la dispoziție și următoarele numere de telefon, în funcție de regiunea în care se află:
– Roma: +39 345 147 3935
– Milano: +39 366 108 1444
– Bologna: +39 324 803 5171
– Torino: +39 338 756 8134
– Trieste: +39 340 882 1688
– Bari: +39 334 604 2299
– Catania: +39 320 965 3137
Informații suplimentare pot fi consultate pe site-urile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României din Italia: roma.mae.ro, cgroma.mae.ro, bari.mae.ro, bologna.mae.ro, catania.mae.ro, milano.mae.ro, torino.mae.ro și trieste.mae.ro, precum și pe site-ul mae.ro.
Totodată, MAE le amintește românilor că pot utiliza aplicația „Călătorește informat”, disponibilă atât în App Store, cât și în Google Play, prin intermediul căreia pot primi informații și recomandări utile pentru călătoriile în străinătate.
Foto: Antena3 CNN/ descriptiv


























